„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Biserică nouă pentru credincioşii din satul mehedinţean Lumnic
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a sfinţit la finele săptămânii trecute biserica cu hramul „Sfântul Emilian de la Durostorum” din satul Lumnic, com. Prunişor, judeţul Mehedinţi. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, ierarhul mehedinţenilor a evidenţiat importanţa existenţei unei biserici în comunitate. „Să fiţi convinşi că Dumnezeu ascultă rugăciunile fiecăruia şi ori de câte ori veţi veni aici şi veţi vorbi cu El veţi simţi o uşurare, o alinare şi veţi primi ajutorul şi binecuvântarea Creatorului, a Părintelui, a Tatălui nostru, aşa după cum ne-a învăţat Iisus Hristos să-L numim pe Dumnezeu atunci când ne-a spus rugăciunea Tatăl nostru“, a spus PS Părinte. Ctitorul bisericii, Emilian Blîndu, a dat glas simţămintelor pline de bucurie pe care le-a trăit în această zi mare: „A dat Bunul Dumnezeu să vină şi această zi în care s-a sfinţit biserica din satul nostru, pe care eu şi soţia mea am reuşit s-o ctitorim. Îi mulţumim Domnului că ne-a dat sănătate, ajutorul şi îndemnul de a face acest locaş sfânt. Îndemn pe toţi cetăţenii acestui sat să aibă grijă de biserica lui Dumnezeu şi s-o înfrumuseţeze mereu... Când m-am născut în acest loc, am deschis ochii şi am văzut biserica noastră. Mai târziu, pe când eram tânăr şi am venit odată acasă, am văzut că biserica a fost dărâmată de comunişti. Atunci parcă ceva s-a dărâmat în sufletul meu şi am zis: „Doamne, dacă-mi dai sănătate şi minte - fără de care nu poţi realiza nimic în viaţă - vreau să-Ţi ridic din nou locaş în locul acesta“, unde din păcate tot oamenii au dărâmat-o cu tractoarele. În acest ceas, mulţumesc Domnului că mi-a ascultat ruga şi ajunserăm în această zi în care sfinţirăm locaş lui Dumnezeu“.
Piatra de temelie a Bisericii „Sfântul Emilian de la Durostorum” a fost pusă în data de 7 august 2015, lucrările de construire fiind suportate în totalitate de familia domnului Emilian Blîndu, fiu al satului. Pictura bisericii a fost executată de pictorul Niculae Vîlcu din Argeş, în tehnica acrilic. Lucrările de construire a sfântului locaş au fost coordonate de preotul Iulian Vătuiu, care a primit o gramată de recunoştinţă pentru munca depusă în misiunea Bisericii. De asemenea, familia Blîndu din Lumnic şi pictorul Niculae Vîlcu au primit din partea Centrului eparhial gramate de recunoştinţă.



