„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Biserica „Sfântul Nicolae” din Perişor, Dolj, şi-a sărbătorit hramul
Printre locaşurile de închinare din Arhiepiscopia Craiovei care şi-au sărbătorit hramul de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, s-a numărat şi biserica din Parohia Perişor, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj. Numeroşi credincioşi, în frunte cu reprezentanţii autorităţilor publice locale, au venit, la ceas de aleasă sărbătoare, să înalţe rugăciuni şi să aducă prinos de cinstire ocrotitorului sfântului locaş şi al localităţii situate pe malurile pârâului Perişor. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor format din preoţi invitaţi la acest eveniment duhovnicesc de către părintele paroh Gheorghe Răzvan Dumitrana, urmată de Taina Sfântului Maslu. Evenimentul duhovnicesc s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştină. Conform pisaniei de la intrare, biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae din Parohia Perişor a fost construită din zid de către egumenul Varlaam în anul 1866, pe locul unei biserici mai vechi din lemn. A fost refăcută aproape în totalitate în perioada anilor 1920-1926 şi repictată în anul 1962, în timpul păstoririi IPS Firmilian, Mitropolitul Olteniei. Ultimele reparaţii au fost efectuate după 1989 şi au vizat acoperişul, restaurarea exterioară şi împrejmuirea cu gard a curţii bisericii şi a cimitirului.