„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că M-a urât pe Mine mai înainte de voi. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce
Biserici închinate Sfântului Ioan Botezătorul în Cetatea Băniei
De praznicul Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, sâmbătă, 7 ianuarie 2017, mai multe locaşuri de închinare din Cetatea Băniei îşi vor sărbători hramul. Între acestea se numără Biserica „Sfântul Ioan Hera”, „Sfântul Ioan”-Brestei şi „Sfântul Ioan Botezătorul”-Craioviţa. Cea mai veche dintre ele, Biserica „Sfântul Ioan Hera” din Craiova se află pe strada Arieşului, la numărul 25. A fost ridicată din temelie în anul 1804, de către Hera Stenescu, starostele cojocarilor craioveni. Construcţia a fost făcută din cărămidă, în formă de corabie, cu ziduri groase şi stâlpi puternici de susţinere. Este printre puţinele biserici monument istoric din Arhiepiscopia Craiovei care şi-au păstrat cu fidelitate forma originală. Slujba de Sfinţire şi intrarea ei în uzul cultului au avut loc în anul 1806. În decursul timpului a trecut prin mai multe etape de restaurare şi reconsolidare. În prezent, se numără în rândul bisericilor de patrimoniu din Arhiepiscopia Craiovei.



.jpg)