„În vremea aceea a ieșit cuvântul despre Iisus în toată Iudeea și în toată împrejurimea. Și au vestit lui Ioan ucenicii lui despre toate acestea. Și, chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a tr
Bucurii duhovniceşti la Craiova
Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Craiova şi-a serbat săptămâna trecută hramul. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, sub protia părintelui paroh Cosmin Dorobăţ. Sfântul locaş se numără printre bisericile nou-construite în Cetatea Băniei, fiind deschis cultului în ziua de 13 aprilie 2017. Din această toamnă, prin osteneala părinţilor slujitori şi a oamenilor de bine din parohie şi nu numai, vor începe lucrările de pictare a bisericii, în tehnica fresco.



.jpg)