„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Bucurii duhovniceşti pe plaiuri gorjene
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a resfinţit două locaşuri de închinare din judeţul Gorj. Sâmbătă, 25 noiembrie, a sfinţit Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Parohia Brădetu, comuna Mătăsari, Protoieria Târgu Jiu Sud, iar duminică, 26 noiembrie, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Bâltişoara, comuna Runcu, Protoieria Târgu Jiu Nord.
Câteva sute de credincioşi au participat sâmbătă, 25 noiembrie, la momentul de încununare a eforturilor depuse pentru renovarea şi împodobirea Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Parohia Brădetu, filia Măţâna, comuna Mătăsari, judeţul Gorj. Slujba de sfinţire a sfântului locaş şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de către IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După cum a reieşit din Actul de resfinţire, citit de părintele protosinghel Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” a fost ridicată între anii 1911 şi 1933 de către enoriaşii parohiei, îndrumaţi de preotul paroh Gheorghe Drăgătoiu şi sfinţită de PS Vartolomeu Stănescu, Episcopul Râmnicului. Tot de istoricul sfântului locaş se leagă şi existenţa unui schit de călugări, cunoscut sub numele de Schitul Haiducilor, după numele lui Tudor Vladimirescu, ridicat în aceste locuri cu mai bine de două secole în urmă. De asemenea, acum 75 de ani, Parohia Brădetu a dat spre călugărie nouă credincioase, închinoviate la Mănăstirea Gura Motrului. Multe dintre ele au suferit persecuţii în timpul regimului comunist.
În ultima perioadă, sfântul locaş a suferit ample lucrări de renovare a interiorului şi exteriorului şi de refacere a picturii, lucrări efectuate cu sprijinul credincioşilor păstoriţi de preotul paroh Vasile Popescu şi al Consiliului local al Primăriei Mătăsari. Pentru implicarea în realizarea acestei sfinte lucrări, pr. Vasile Popescu a primit rangul bisericesc de iconom stavrofor. În activitatea sa pastoral-misionară, pr. Popescu a reuşit să coordoneze şi să ducă la bun sfârşit lucrările de reparare, restaurare şi înfrumuseţare a tuturor celor trei biserici ce aparţin de Parohia Brădetu.
„Biserica este centrul vieţii noastre”
În cuvântul de învăţătură, IPS Părinte Mitropolit Irineu a subliniat importanţa Bisericii în iconomia mântuirii neamului omenesc. „Un scriitor latin spunea că este mai de folos să existe cetăţi fără ziduri şi localităţi fără hotare, decât cetăţi fără locaşuri de închinare şi cinstire a lui Dumnezeu. Căci omul a fost învăţat să se roage şi să aducă jertfe lui Dumnezeu, încă de la creaţie a fost sădit în el nevoia de a aduce Domnului din roadele muncii sale şi de a se ruga împreună cu toată creaţia. În Vechiul Testament, Dumnezeu a rânduit reguli clare, care arătau modul de aducere a jertfelor şi de cinstire a Creatorului. Aşadar, putem afirma că Biserica este centrul vieţii noastre, pentru că, aşa cum spunem în cântările noastre bisericeşti: «Această casă Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o şi Duhul Sfânt a sfinţit-o». Iar în slujbele de sfinţire ne rugăm ca Dumnezeu să facă din biserică «aşternut picioarelor Sale», adică loc al prezenţei Sale în mijlocul credincioşilor. De aceea, nu există în localităţile noastre nici o clădire asemănătoare cu Biserica, deoarece vorbim despre Casa lui Dumnezeu, vorbim despre Duhul Sfânt care s-a pogorât la Rusalii, a întemeiat Biserica, a sfinţit-o şi permanent o păzeşte şi o călăuzeşte spre Împărăţia cea veşnică a cerurilor”, a precizat IPS Irineu.
Sfinţirea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bâltişoara
Şi Biserica „Sfântul Nicolae” din Parohia Bâltişoara, comuna Runcu, judeţul Gorj, a îmbrăcat haină de sărbătoare duminică, 26 noiembrie, pentru a marca aşa cum se cuvine evenimentul sfinţirii bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Sfântul locaş, aşezat la poalele Munţilor Vulcan, în apropierea Cheilor Sohodolului, a fost ridicat, conform Actului de resfinţire căruia i-a dat citire părintele protoiereu Marian Mărăcine, de la Protoieria Târgu Jiu Nord, între anii 1864 şi 1868, pe locul unei biserici din lemn construite în anul 1755. În ultimii ani au fost executate mai multe lucrări de restaurare a interiorului şi exteriorului bisericii, prin strădania credincioşilor îndrumaţi de preotul paroh Vasile Ovidiu Lăpăduş şi cu sprijinul Consiliului local al Primăriei Runcu. Pentru recunoaşterea ostenelilor depuse la renovarea şi împodobirea sfântului locaş, părintele Vasile Lăpăduş a primit rangul bisericesc de iconom, iar Grigore Câmpeanu a primit din partea Mitropoliei Olteniei cea mai înaltă distincţie pentru mireni, „Crucea Sfântul Nicodim de la Tismana, clasa I”.
În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, Mitropolitul Olteniei a detaliat câteva din învăţăturile desprinse din textul evanghelic din Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor, Luca 18, 18-27). „Dacă şi noi, precum tânărul bogat din Evanghelia de astăzi, Îl vom întreba pe Dumnezeu: «Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?» (Luca 18, 18), negreşit că ne va spune şi mie, şi ţie că trebuie să lepădăm povara păcatelor, să lăsăm în urmă toată întinăciunea, tot ceea ce ne împiedică să mergem pe drumul către mântuire şi să urmăm Mântuitorului Iisus Hristos. Îndemnul «Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri şi vino de urmează Mie» (18, 22) poate fi interpretat şi ca: «Vinde tot ceea ce eşti tu şi vino de urmează Mie». Adică, vinde omul cel vechi din tine, vinde-ţi patimile, leapădă ceea ce este rău în tine, mărturiseşte-ţi păcatele prin Taina Spovedaniei şi Taina Euharistiei şi astfel vei putea fi moştenitor al Împărăţiei cerurilor, acolo unde Mântuitorul ne cheamă permanent. În concluzie, duminica aceasta ne atrage atenţia că viaţa veşnică şi Împărăţia lui Dumnezeu se dobândesc cu păzirea poruncilor, cu mărturisirea păcatelor făcută cu părere de rău, cu hotărârea de a nu le mai repeta şi cu iubire de Dumnezeu şi de aproapele nostru”, a spus IPS Părinte Irineu.