„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Bucurii duhovnicești pentru credincioșii din Mitropolia Olteniei
Credincioșii din Mitropolia Olteniei au avut parte de numeroase bucurii duhovnicești la începutul acestei săptămâni. Astfel, în cea de a 7-a Duminică de după Rusalii, a Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic, au fost săvârșite liturghii arhierești la Filiași, în județul Dolj, la Râmnicu Vâlcea sau Baia de Aramă. De asemenea, ieri, 20 iulie, de praznicul Sfântului Ilie Tezviteanul, mai multe locașuri de închinare și-au serbat hramul.
Glasul clopotelor a chemat la rugăciune pe credincioșii din Mitropolia Olteniei, care au umplut locașurile de închinare în cea de a 7-a Duminică de după Rusalii. Cu acest binecuvântat prilej de bucurie duhovnicească, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Parohia Filiași I, județul Dolj. După slujba euharistică, Mitropolitul Olteniei a vorbit celor prezenți despre minunea vindecării celor doi orbi și a mutului posedat de diavol, săvârșită de Mântuitorul Hristos în Capernaum (cf. Ioan 9, 27-35). „Din această Sfântă Evanghelie înțelegem că Mântuitorul Hristos este Vindecătorul tuturor bolilor, suferințelor și necazurilor, după cum arătase mai înainte Isaia Prorocul în cel de al 53-lea capitol al cărții sale: „El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat” (v. 4). Iisus Hristos este astfel Robul Domnului (Ebed Yahve), Slujitorul neputințelor noastre care S-a împovărat cu păcatele lumii, purtându-le pe umerii Săi și răstignindu-le pe Cruce „ca lumea viață să aibă și să aibă din belșug” (In. 3,6). Boala și suferința au intrat în firea noastră după căderea strămoșului Adam. Deîndată ce a rupt legătura cu Dumnezeu prin păcat și în loc să privească din nou spre ceruri și să ia aminte la lucrarea Tatălui Ceresc, Adam s-a amestecat cu lucrurile pământești, ajungând rob al pântecelui, poftind după cele trecătoare. Simțurile sale au fost stimulate prin ispita vrăjmașului diavol care a reușit să aducă în lume, prin această plăcere efemeră, moartea și stricăciunea. Aceste suferințe s-au adăugat în decursul timpului pentru că greșeala a semănat în viața omului stricăciunea și necazul, astfel încât întregul neam omenesc a suferit de această pagubă sufletească și trupească. De aceea a fost atât de necesar ca, „la plinirea vremii” (Gal. 4,4), noi să fim zidiți din nou prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Psalmistul David vorbește în acest sens despre zidirea lăuntrică a inimii: „Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinăuntru ale mele” (Ps. 50, 11). Pe de altă parte, profetul Ieremia vestește că va veni Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Care va zidi în poporul Său o „inimă de carne” (cf. Ier. 32.39; Ezec. 11.19), o inimă sensibilă pe care va scrie Legile Sale. Dacă în Vechiul Testament Legile lui Dumnezeu au fost scrise pe piatră, de data aceasta ele sunt însemnate în inima omului credincios, ca să nu se șteargă niciodată. În felul acesta, spunem că Îl purtăm pe Dumnezeu în sufletul nostru. Ceea ce a păgubit Adam odinioară în Rai, pierzând dumnezeirea din pricina neascultării, câștigă astăzi Hristos, făcându-Și sălaș în inimile noastre. În felul acesta, cel care are poruncile Lui, și le păzește, și le împlinește, acela este cel care-L iubește”, a spus IPS Părinte Mitropolit. În cuvântul de învățătură, IPS Părinte a făcut trimitere și la învățătura de credință statornicită la cel de al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon, „acolo unde s-a definitivat dogma hristologică, referitoare la statutul celor două firi ale Cuvântului Înomenit, aceastea fiind: neamestecate, neschimbate, neîmpărțite, nedespărțite”.
În mijlocul credincioșilor râmniceni s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. În aceeași zi, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a sluji la Mănăstirea cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfânta Mare Muceniță Marina” din Baia de Aramă, județul Mehedinți.
Praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul în Mitropolia Olteniei
A doua zi, luni, 20 iulie, de praznicul Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul, IPS Părinte Irineu a săvârșit Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie Tesviteanul” de la Sanatoriul Dobrița, județul Gorj. IPS Părinte Varsanufie a slujit la hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Toplița, județul Harghita, la invitația Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. La rândul său, PS Părinte Nicodim a slujit la hramul bisericii de la Schitul de Sus, județul Mehedinți.
Praznicul marelui proroc a adunat sute de credincioși la rugăciune în Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ilie” din Craiova. Vatră de spiritualitate și tradiție ortodoxă în Cetatea Băniei, sfântul locaș a a fost ridicat pe locul celui vechi, zidit de „dvornicul Ilie Otetelișanu pe la anul 1751~. Cu timpul, Biserica „Sfântul Ilie~ a devenit un simbol de referință pentru credincioșii craioveni, hramul ei devenind și numele mahalalei în mijlocul căreia a fost ridicată. În timpul Revoluției de la 1848, la Biserica „Sfântul Ilie~ au fost ținute slujbele pentru armata rusă. În perioada 1892-1893, biserica a fost pictată de cunoscutul pictor bucureștean Ioanid, sub directa supraveghere a maestrului Gheorghe Tattarescu. Ctitoria Otetelișenilor este ultima biserică pictată de maestrul Tattarescu. Cu sprijinul financiar al Parohiei „Sfântul Ilie~ a luat ființă și a funcționat Școala de fete „Lazaro-Otetelișanu”.