„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Catedrala Arhiepiscopală din Râmnic se pregăteşte de hram
În ultima săptămână din septembrie, Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea își serbează ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Astfel, sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 17:00, în Catedrala Arhiepiscopală va fi săvârșită slujba Privegherii, iar duminică, 27 septembrie, începând cu ora 9:30, în locul special amenajat în fața catedralei, va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească. În mijlocul dreptslăvitorilor creștini vâlceni vor fi prezenți și vor sluji șapte arhierei. Aceștia sunt: IPS Daniel (Datuashvili) și IPS Nicolae (Pachuashvili), Mitropoliți în cadrul Patriarhiei Georgiei, IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, PS Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Pentru creșterea duhovnicească a celor prezenți la slujba de hram și pentru ca bucuria lor să fie deplină, sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul vor fi aduse de la Mănăstirea Bistrița și așezate spre închinare în fața Catedralei Arhiepiscopale. Prăznuirea hramului Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea se arată a fi o pregustare a bucuriei de anul viitor (2016), an declarat de Sfântul Sinod drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti. (Biroul mass-media al Arhiepiscopiei Râmnicului)