„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cateheză zilnică în Parohia Rovine din Craiova
Credincioşii din parohia Rovine, Protoieria Craiova Nord, municipiul Craiova, au parte începând de luna aceasta de cateheză zilnică. Întâlnirile au loc în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, fiind coordonate de preoţii Marius Bârlădeanu şi Titu Manasia. În cadrul întâlnirii de săptămâna aceasta, tema catehezei a fost „Taina Sfintei Euharistii şi importanţa ei în viaţa credincioşilor”. Orele de cateheză, organizate pentru credincioşii din cartierul craiovean Rovine, vin să completeze şi să întărească legătura acestora cu parohia. De amintit mai este şi faptul că, la iniţiativa pr. Marius Bârlădeanu, în Parohia Rovine s-a înfiinţat de curând Grupul de tineri „Sfântul Ambrozie cel Mare”. Astfel, pe lângă lecţiile de cateheză de care tinerii şi credincioşii au parte zilnic, multe dintre iniţiativele puse în practică până în prezent au fost îndreptate către lucrarea filantropică şi misionară a bisericii parohiale. „Dorinţa noastră de a înfiinţa acest grup de iniţiativă a venit în mod firesc, ca o continuare a activităţilor catehetice desfăşurate în cadrul proiectului «Alege şcoala!», din Parohia Ciutura, acolo unde am slujit până nu de multă vreme. Ne dorim ca şi aici, în parohia ce ne-a fost încredinţată spre păstorire, să desfăşurăm aceeaşi lucrare de folos pentru enoriaşii noştri”, a spus pr. Marius Bârlădeanu, de la Parohia Rovine.
Parohia din cartierul Rovine se învecinează cu Parohia „Ziua Crucii”, fiind o comunitate nou înfiinţată, aşezată sub păstorirea pr. Marius Bârlădeanu. Enoria nu are momentan locaş de închinare, serviciile liturgice desfăşurându-se în Biserica „Sfinții Constantin şi Elena” din acelaşi cartier.