„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine. În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aș fi spus. Mă duc să vă pregătesc loc.
Cateheze în parohiile vâlcene
Parohia Negrulești-Bârzești din judeţul Vâlcea organizează în această perioadă lecţii de cateheză pentru copii şi tineri. Săptămâna aceasta, în mijlocul grupei de catehizare a fost prezent părintele Marian Șogor. Întâlnirea s-a desfăşurat în Biserica „Sfântul Dumitru” din localitate. Tot în această perioadă, credincioșii din Parohia Băbeni V au participat în număr mare la o întâlnire duhovnicească. Activităţi similare au avut loc şi la parohia vâlceană Dăești I din comuna Dăești, unde pr. prof. Vasile Simion, parohul bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, judeţul Vâlcea, a vorbit despre rolul Sfintelor Taine în urcușul duhovnicesc al creștinului în vremea postului.



.jpg)