Ce ne învaţă Biserica despre Maica Domnului?

Din Sfânta Scriptură și de la Sfinții Părinți învățăm că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat de la Sfântul Duh și din Fecioara Maria și S-a făcut Om. Și a luat trup din frământătura omenească - din neprihănita, neîntinata, neștiutoarea de bărbat Fecioara Maria. Dumnezeu. Și a creat un trup propriu, folosin­du-Se de vasul ales pregătit din timp.

Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din Fecioara Maria, înrudindu-Se cu umanitatea prin consimțirea Sfintei Fecioare, prin răspunsul ei la chemarea dumnezeiască „Iată…”. Fecioara Maria devine templu sfânt al Fiului Său datorită vieții curate. Vasul ales este sfințit prin faptele Fecioarei și prin puterea lui Dumnezeu. Nașterea Mântuitorului dintr-o Fecioară fără de bărbat arată dumnezeirea, puterea supranaturală. Este o naștere mai presus de înțelegere. Domnul libertății și al puterii arată că nu natura, ci Dumnezeu este realitatea ultimă, făcătorul ei este mai presus de ea, mai presus de legile firii.

Prin această minune se așterne un nou început, începutul mântuirii, a tainei celei din veac. Speranța trimiterii în lume a unui Răscumpărător prezintă elementul principal al Vechiului Testament. Sintagma „fiul lui David” din Sfânta Evanghelie arată legătura Mântuitorului cu poporul israelit și începutul împărăției. Descendența Sa din David este necesar să fie prin Fecioara Maria, care este și ea din seminția lui David. Chipul Fecioarei Maria apare în Vechiul Testament după căderea în păcat a primilor oameni în cadrul promisiunii făcute de Dumne­zeu protopărinților naș­terii, Adam și Eva - „Dușmănie...” (Fac. 3, 15). Textul profetic scoate în evidență chipul Fecioarei Maria, care prin fecioria ei a biruit diavolul, zdrobindu-i capul. Fecioara Maria, care a mijlocit la mântuirea omenirii, nu este o ființă imaginară, misterioasă. Deși este reprezentată mai mult figurativ, zdrobind capul șarpelui, este o persoană reală. Când se vorbește de fiica Sionului, se are în vedere Eva cea nouă, noul Israel, cea care în Noul Testament este numită „fecioara care locuia în Nazaret, iar numele acestei fecioare este Maria” (Lc. 1, 27). Prorocul Isaia scoate în evidență nașterea minunată care va impresiona întreaga omenire: „Iată…” (Is. 7, 14; Mt. 1, 23). Profetul a anunțat minunea și n-a trecut cu vederea felul împlinirii acesteia, căci a zis „ea va naște fiu”. Prin gura prorocului, Dumnezeu a făcut cunoscută oamenilor profeția, de aceea vestea cea minunată ce avea să se împlinească nu este a prorocului, ci a lui Dumnezeu, prorocie ce venea de sus și se adresa omenirii de pretutindeni. Numele de Emanuel descoperă fapte săvârșite de Mântuitorul. Cuvintele „Îl va chema Emanuel” înseamnă că vor vedea că Dumnezeu este cu oamenii, dar niciodată atât de lămurit.