„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Cerc pastoral la Băbeni
Preoții aparținători Cercului pastoral-misionar Băbeni s-au întâlnit luni, 16 septembrie, în ședință în Parohia Șirineasa, Protopopiatul Râmnicu Vâlcea.
Lucrările cercului au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Patriarhul Nicodim Munteanu - un mărturisitor al luminii în vremuri întunecate” de către părintele Ion Cosmin Stănescu. În cuvântul său, părintele a evidențiat că Patriarhul Nicodim rămâne în istoria Bisericii și a poporului român o figură înaltă, de verticalitate luptătoare, de demnitate înțeleaptă și de conștiință misionară într-un popor creștinat odată cu formarea sa în istorie. „Meritul istoric al Patriarhului Nicodim este acela de a fi făcut posibilă păstrarea dreptei mărturisiri întru Hristos, chiar în condiţiile declanşării ofensivei ateismului comunist împotriva Bisericii Ortodoxe Române, care avea să se intensifice şi mai mult în deceniile următoare, cerând jertfe şi suferinţe din partea ierarhilor, preoţilor, monahilor şi credincioşilor. Patriarhul Nicodim Munteanu era un om adânc legat de istoria poporului şi în acelaşi timp era unul care avea conştiinţa importanţei şi misiunii Bisericii în viaţa poporului român. El a înfruntat puterea politică, atunci când era vorba de prezentul şi viitorul ţării, apărând demnitatea Bisericii şi a neamului românesc. Nicodim Patriarhul rămâne în istoria Bisericii şi a poporului român o persoană cu verticalitate şi conştiinţă misionară în apărarea adevăratelor valori creştine”, a subliniat părintele.
După prezentare, preoții au discutat despre tema redată. În continuare s-au dezbătut o serie de probleme administrative, fiind identificate și modalități privitoare la intensificarea activităților catehetice, social-filantropice și misionar-pastorale la nivelul parohiilor. În încheiere, părintele Radu Constantin Miulescu, responsabil de lucrările cercului, a mulțumit preoţilor prezenţi pentru participare.
Întrunirea preoţilor din Cercul pastoral Băbeni a fost un prilej de sporire a comuniunii şi de intensificare a colaborării între preoţi, iar pentru credincioşi a fost un prilej de întărire în credinţă şi de integrare reală în viaţa Bisericii.
Manifestarea se încadrează în rândul evenimentelor dedicate Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti în Patriarhia Română.