„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Ceremonial militar religios la Craiova de 9 mai
La Monumentul Eroilor Războiului de Independenţă a României din cartierul craiovean 1 Mai, a fost organizat miercuri, 9 mai, un ceremonial militar-religios dedicat Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Zilei Uniunii Europene. Manifestările au început la ora 10:00, cu intonarea Imnului Naţional, urmat de oficierea unei slujbe religioase săvârşite de preoţii militari ai Garnizoanei Craiova. După alocuţiunile rostite de oficialităţi au avut loc depuneri de coroane de flori din partea autorităţilor publice locale, a instituţiilor din Sistemul de Apărare, Siguranţă Naţională şi Ordine Publică, alte instituţii publice, partide politice etc. Festivitatea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare în acordurile muzicii militare. Amintim că la 9 mai 1877 a fost proclamată Independenţa de Stat a României, ca urmare a declanşării Războiului de Independenţă al României, parte a Războiului ruso-turc din anii 1877-1878. În această zi istorică, ministrul de externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputaţilor memorabilele cuvinte: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Tot în această zi sunt sărbătorite şi alte două evenimente: Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Uniunii Europene, când s-a propus înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului prin declaraţia ministrului de externe francez Robert Schuman, declaraţie considerată a fi actul de naştere al Uniunii Europene de astăzi.