„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Colinde în catedralele craiovene
Corul Facultăţii de Teologie din Craiova, condus de pr. lect. dr. Adrian Maziliţa, a susţinut miercuri, 16 decembrie, un concert de colinde la Paraclisul Mitropolitan „Maica Precista”-Dudu din Craiova. Evenimentul a adunat câteva sute de credincioşi craioveni. Atmosfera de sărbătoare a fost plinită de interpretarea deosebită a teologilor craioveni, care au adus la viaţă piese din repertoriul psaltic, popular şi coral. La final, pr. conf. dr. Adrian Ivan, prodecanul Facultăţii de Teologie din Craiova, a adresat cuvântul de binecuvântare din partea IPS Părinte Mitropolit Irineu. De asemenea, joi, 17 decembrie, Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a devenit neîncăpătoare pentru numărul credincioşilor veniţi să asculte concertul grupului psaltic dirijat de prof. dr. Victor Şapcă.
Buchetul de evenimente festive, specifice acestei perioade, va fi completat de încă două concerte programate pentru zilele de 19, respectiv 23 decembrie, la Catedrala Mitropolitană şi Paraclisul „Madona Dudu”. Interpretarea va fi de data aceasta corală, aparţinând formaţiilor mixte din cele două locaşuri de închinare. Toate evenimentele enunţate fac parte din regalul de colinde şi tradiţii de Crăciun „Hristos Se naşte, măriţi-L!”.