„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Concert de muzică psaltică la Râmnic
Corul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, dirijat de arhid. Codruț- Dumitru Scurtu, a susținut un concert extraordinar în sala de festivități a Colegiului Energetic cu ocazia deschiderii Olimpiadei Naționale a Disciplinelor Ariei Curriculare „Tehnologii”, organizată la Râmnic de ISJ Vâlcea, în perioada 24-28 aprilie 2017.
Elevii seminarişti au intonat în deschiderea programului Imnul de stat al României și au continuat cu un program muzical psaltic și armonic format din cântări tematice pascale, dar şi cântări istorice reprezentative pentru Râmnicu-Valcea, semnate de Anton Pann.



.jpg)