„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Concert pascal în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnic
Corala „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” a susținut, duminică, 5 mai, un concert pascal în Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae”, sub bagheta dirijorului Marian Cristi Stroe.
În prima parte a concertului au fost interpretate cântări din Săptămâna Patimilor: „Cu noi este Dumnezeu, Cămara Ta”, de Nicolae Lungu, „Luminânda de la slujba Patimilor”, de Paul Constantinescu, „Priviți Golgota”, de F. Schiller, „Și era la ora a șasea”, G. Mandicevsky, cântări care amintesc de suferințele, răstignirea, moartea și așezarea în mormânt a Mântuitorului Hristos. Cu troparul „Hristos a înviat!” a debutat cea de-a doua parte a evenimentului cultural duhovnicesc, fiind prezentate lucrări semnate de compozitori români: „Luminânda de la slujba Învierii”, de N. Lungu, „Concertul nr 2. Înnoiește-te, Noule Ierusalime”, de G. Musicescu, „Axion la Sfintele Paști”, de G. Musicescu și „Ziua Învierii”, de I.D. Chirescu.
La final, părintele consilier Ștefan Zară a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, mesaj ce a evidențiat activitatea misionară și culturală a Coralei „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”, care, „prin complexitatea repertoriului abordat, disciplina de ansamblu, virtuozitate și nivelul interpretativ ridicat, s-a impus nu doar în plan local, ci și național și internațional, iar efortul acesteia, susținut jertfelnic prin demersul dirijorului, distinsul profesor Marian Cristi Stroe, a fost răsplătit nu în puține premii pe care le-au obținut”. Înaltpreasfinția Sa a subliniat totodată că „prin cuvântul dumnezeiesc pus pe note ne-am înălțat și noi sufletul către Ierusalimul ceresc, unde L-am întâlnit pe Hristos Cel înviat, Care pururi ne îndeamnă să ne înnoim Ierusalimul inimii noastre”.