„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în toate zilele și să-Mi urmeze Mie; căci cine va voi să-și scape viața o va pierde; iar cine-și va pierde viața pentru Mine, acela o va mântui. Căci ce folosește omului dacă va câștiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina de el și Fiul Omului când va veni întru slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Cu adevărat însă vă spun vouă: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Concurs de poezie religioasă pentru elevi
Fundaţia „Cuvântul care zideşte” a Mitropoliei Olteniei pregăteşte etapa finală a celei de-a IX-a ediţii a concursului de poezie religioasă pentru elevii din ciclurile primar, gimnazial şi liceal. Evenimentul va fi găzduit vineri, 4 decembrie, începând cu ora 13:00, de Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. După cum ne-a precizat Cristina Stamatoiu, director executiv al fundaţiei, pentru faza finală au fost admişi, în urma evaluărilor făcute de un juriu de specialitate, 24 de elevi reprezentând unităţi de învăţământ din Craiova şi judeţul Dolj,
precum şi, în premieră, din municipiul Bucureşti. Concursul final va consta în compunerea unor poezii pe baza unor cuvinte-cheie propuse de juriu. Tema ediţiei de anul acesta a concursului de poezie religioasă este „Cuvântul, cale către suflet”. (Preot Gh. Cioiu)