„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Concursul „Unirea: libertate şi unitate” în Arhiepiscopia Craiovei
Şcoala Gimnazială din Vârvoru de Jos, judeţul Dolj, a găzduit marţi, 6 februarie, o întrunire a Grupului parohial de tineri, coordonaţi de preotul Ionel Marcu, de la Parohia „Sfânta Tatiana”-Ciutura, şi de prof. Maria Mitrea. Întâlnirea a avut loc în cadrul Concursului naţional cultural-artistic „Unirea: libertate şi unitate”, derulat la nivelul Patriarhiei Române, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, elevii au prezentat lucrări la secţiunile literară şi artistică ale concursului, urmând ca să intre în competiţie cu alte lucrări la nivel de protoierie şi apoi eparhie, iar premierea echipelor câştigătoare la nivel naţional să aibă loc la Patriarhia Română, pe 21 mai a.c., de praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Tematica concursului este circumscrisă Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918 şi are ca scop cultivarea dragostei de ţară şi de biserică, precum şi de a-i educa pe tineri în sensul respectării valorilor tradiţionale şi al afirmării propriei identităţi religioase, culturale şi naţionale.