„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Conferință pastoral-misionară de toamnă în Râmnicu Vâlcea
La Centrul eparhial din Râmnicu Vâlcea a avut loc joi, 26 noiembrie, conferinţa pastoral-misionară de toamnă, în cadrul căreia s-au întrunit toți preoţii slujitori din Protoieria Râmnicu Vâlcea. Conferinţa a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae”, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Tema conferinţei pastoral-misionare de toamnă a fost „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”. În cadrul conferinței, preoţii desemnaţi au prezentat referatele pregătite special pentru această întâlnire. Primul referat, „Chipul duhovnicesc al Preasfinţitului Iosif Gafton”, a fost susţinut de către pr. conf. dr. Ilie Ivan, slujitor la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnicu Vâlcea. Cel de al doilea referat, „Chipul preotului, reflectat în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur”, a fost susţinut de către arhid. Liviu Ioan Găman de la Parohia „Sfântul Dumitru” din Râmnicu Vâlcea. Tot în cadrul conferinţei au fost aduse în discuţie şi principalele nevoi curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrative cu care se confruntă parohiile din cuprinsul Protopopiatului Râmnicu Vâlcea, insistându-se mai ales asupra intensificării activităţii social-filantropice, misionare şi culturale la nivelul fiecărei parohii.