„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Conferinţă pastoral-misionară în Protoieria Craiova Sud
Preoţii din Protoieria Craiova Sud s-au reunit luni, 15 mai, în prima din seria conferinţelor pastoral-misionare de primăvară, derulate de Arhiepiscopia Craiovei în perioada 15-23 mai 2017. Întrunirea, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a debutat cu săvârşirea slujbei Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.
După slujbă, clericii din Protopopiatul Craiova Sud au mers în sala de festivităţi a Centrului social „Renaşterea”, unde au audiat referatele pregătite pe tematica anului omagial. Prima conferinţă a fost prezentată de preotul Alexandru Enache, de la Parohia Mârşani-Popeşti, pe tema Anului omagial al sfintelor icoanei, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti în Patriarhia Română. A doua intervenţie a avut-o preotul Nicolae Norbert Ciupagea, de la Parohia Prunet, care a vorbit auditoriului despre „Arta picturală bisericească în Ţara Românească şi Oltenia”. Au urmat întrebări şi dezbateri pe marginea subiectelor abordate.
„Este necesar să iubim mai mult sfintele icoane”
La final, IPS Părinte Mitropolit Irineu a prezentat câteva concluzii referitoare la importanţa icoanei în cultul nostru creştin ortodox şi a legăturii pe care aceasta o are cu Duhul Sfânt, care îi transmite har şi sfinţenie. „Icoana fără Duhul Sfânt nu are consistenţă, nu are har şi sfinţenie. Când sărutăm sfintele icoane ni se transmite o anumită încărcătură energetică, ceva tainic, mai presus de noi. De aceea, într-o biserică împodobită cu icoane avem întotdeauna conştiinţa că suntem în Biserica slavei lui Dumnezeu. Aşadar, Duhul Sfânt este acela care face legătura între noi şi icoană, între icoană şi sfântul pe care îl reprezintă. Astfel, icoana devine în acelaşi timp simbol, taină şi icoană. Ea este omenescul transfigurat ce uneşte cele pământeşti cu cele cereşti, precum unită şi nedespărţită este firea umană cu firea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De aceea, este necesar să iubim mai mult sfintele icoane, să iubim mai mult Biserica şi toată podoaba sa. De multe ori intrăm în Biserică şi nu simţim prezenţa sfinţilor. Trebuie să revenim la înţelegerea şi simţirea sacralităţii icoanei. Ştim că până la Sinodul 7 Ecumenic nu existau rugăciuni de sfinţire a icoanelor, o icoană era considerată sfântă prin însăşi imaginea pe care o reprezenta. Noi avem astăzi rugăciuni de sfinţire a icoanelor, dar nu facem niciodată abstracţie de faptul că o icoană este sfântă prin ceea ce reprezintă”, a precizat IPS Părinte Mitropolit Irineu.
Conferinţele preoţeşti de primăvară din Arhiepiscopia Craiovei vor continua în această perioadă, după următorul program: marţi, 16 mai - Protoieria Târgu Jiu Nord şi Protoieria Târgu Jiu Sud, joi, 18 mai - Protoieria Craiova Nord, luni, 22 mai - Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, şi marţi, 23 mai - Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Conferinţele încep la ora 10.00 şi vor fi precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii.