„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Conferinţă pastorală în Protoieria Târgu Cărbuneşti
Preoţii din Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, s-au întrunit marţi, 15 mai, în cadrul conferinţei pastoral-misionare de primăvară cu tema: „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. Întâlnirea, prezidată de consilierul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, pr. Grigore Vulcănescu, delegat din partea IPS Părinte Irineu, a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la Paraclisul „Sfântul Ioan Gură de Aur”, din cadrul Protoieriei Târgu Cărbuneşti. După cum ne-a informat pr. protopop Iulian Mărgineanu, prelegerea pe tema anunţată a fost susţinută de pr. Dumitru Ştoflea, de la Parohia Polovragi. Au urmat dezbateri şi răspunsuri la întrebările venite din sală, iar la final, părintele consilier Grigore Vulcănescu a transmis mesajul IPS Părinte Mitropolit Irineu şi a punctat câteva din concluziile reieşite în urma materialului prezentat şi a dezbaterilor. De asemenea, la eveniment a fost prezent şi directorul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, diac. dr. Ionuţ Pătularu, care a prezentat oferta educaţională a acestei instituţii de învăţământ teologic gimnazial pentru anul şcolar 2018-2019.
Ultimele conferinţe pastoral-misionare din Arhiepiscopia Craiovei vor avea loc marţi, 22 mai, cu preoţii din Protoieria Băileşti, judeţul Dolj şi joi, 24 mai, cu preoţii din Protoieriile Târgu Jiu Nord şi Târgu Jiu Sud.