„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Conferinţă preoţească în Protopopiatul Horezu
Preoții din Protopopiatul Horezu s-au întâlnit joi, 15 noiembrie, în cadrul conferinței preoțești de toamnă, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Mănăstirea Bistrița. Înainte de începerea lucrărilor, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, fiind pomeniți eroii căzuți în luptele pentru apărarea neamului, dar și preoții din Protoieria Horezu mutați la cele veșnice.
În debutul lucrărilor, IPS Părinte Varsanufie a subliniat că „suntem datori să păstrăm unitatea de credință și de neam care a fost obținută prin mari jertfe și să ne rugăm pururea lui Dumnezeu pentru unitatea în dreapta credință și dreapta făptuire. Actualizarea unității credincioșilor în Biserică se face prin cultivarea iubirii și, mai ales, prin Sfânta Împărtașanie”.
Înaltpreasfinția Sa i-a sfătuit pe preoți să devină, prin slujirea și activitatea din parohii, modele pentru credincioși: „Să ne arătăm prin viețuirea noastră cu adevărat ca trăitori în unitatea Bisericii, adică în Trupul cel înviat al Domnului! Să arătăm prin dreapta lucrare că suntem modele vii pentru credincioșii noștri! Să fim cu adevărat stâlpii de apărare a Bisericii, pentru că Hristos cere de la voi lucrul acesta! Să nu fugim din fața chemării pe care Dumnezeu ne-o face, căci agonisim osândă sufletelor noastre! Să ne întoarcem mai mult cu fața către Dumnezeu și să ne plecăm mai mult genunchii noștri la rugăciune pentru neamul nostru și pentru patria noastră, în aceste zile, amintindu-ne că strămoșii noștri s-au jertfit spre a realiza Unirea cea Mare de acum un secol”.
Rolul Bisericii la promovarea conştiinţei identităţii şi a unităţii spirituale a neamului românesc a fost subliniat și în comunicările susținute. În partea a doua a întâlnirii au fost dezbătute anumite aspecte din activitatea misionară a preoților, precum și aspecte organizatorice privitoare la susținerea credincioșilor care și-au manifestat dorința de a participa la pelerinajul prilejuit de sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului.