Contribuţia clerului gorjean la Războiul de Independenţă

Istoria poporului român are două coordonate majore care o definesc și o traversează ca un fir roşu. Acestea se numesc simplu, unitate şi independenţă naţională. Secolul al XIX-lea, prin profundele sale mutaţii economice, politice, sociale, militare şi teritoriale, este o perioadă de referinţă în istoria poporului român. La 1821 și 1848, s-a spus deschis şi s-a exprimat cu convingere necesitatea formării statului naţional. Printre prezenţele remarcabile ale ostaşilor gorjeni pe câmpurile de luptă trebuie amintită fapta eroică a escadronului de Călăraşi-Gorj, care sub conducerea căpitanului Constantin Lecca, în ziua de 17 octombrie 1877, a decis soarta operaţiunilor din zona Gornâi şi Dolni-Etropol.

Războiul pentru cucerirea independenţei de stat a creat un mare entuziasm naţional, întreaga populaţie a ţării participând într-o măsură mai mare sau mai mică la organizarea şi susţinerea efortului uman şi material al armatei române.

În etapa iniţială a mobilizării din primăvara anului 1877 şi pe parcursul întregii campanii, armata a fost confruntată cu mari greutăţi. În aceste condiţii, guvernul a întocmit o politică de reorganizare a serviciilor de independenţă şi a publicat-o la 6 aprilie 1877. Conform regulamentului, se organiza la nivel de judeţe câte o comisie de rechiziţii din care făceau parte prefectul judeţului, primarul oraşului de reşedinţă, un membru al Consiliului permanent şi comandantul garnizoanei locale. De menţionat este faptul că judeţul Gorj a avut un rol foarte important în strângerea de ajutoare pentru armată.

La luptele de apărare din trecutul nostru au luat parte numeroși clerici ortodocşi români. Îmbrăcaţi în veşminte, cu crucea în mână, ei îi îmbărbătau pe vitejii ostaşi români. Îndemnurile mobilizatoare pornite din elan patriotic exprimau semnalul acestui moment aşteptat şi pregătit de veacuri, momentul crucial când trebuia dovedită, tradusă în fapte hotărârea de luptă şi unitatea de voinţă a poporului. Şi de astă dată, ca şi în alte momente istorice ori etape importante ale luptei pentru unitatea naţională și independență, ierarhia Bisericii noastre şi toţi slujitorii bisericeşti şi-au împlinit cu cinste rolul ce le revenea, s-au identificat cu năzuinţele poporului și au sprijinit pe diferite căi înfăptuirea acestora.

Declarația de război împotriva Imperiului Otoman

În primăvara anului 1877, România trecea printr-o perioadă politică şi economică deosebit de grea. Presiunea turcească devenise puternică la Dunăre, ameninţând cu invazia. În acelaşi timp, forţele armate ruseşti trebuiau să treacă prin ţara noastră spre frontul balcanic. Starea de neutralitate în aparenţă era cea mai propice pentru ca pământul românesc să nu devină teatru de război. Totuși, la 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu declara în faţa Adunării Deputaţilor şi a Senatului: „Nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa reprezentanţei naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”. Era declarația de război împotriva Imperiului Otoman, urmată de semnarea alianţei cu Rusia. Condiţiile obiective specifice în care urmau să se desfăşoare operaţiunile militare conform planurilor de tactică şi strategie ale armatelor aliate româno-ruse au determinat, încă din primăvara anului 1877, concentrarea acţiunilor multiple pregătitoare pe teritoriul dintre Dunăre, Carpaţi şi Olt.

Comitetul clerical pentru cazuri de urgenţă

Locuitorii din sate şi oraşe au adus o contribuţie lăudabilă dăruind din avutul lor pentru nevoile oştirii din 1877-1878, sume de bani, cereale, vite, alimente, felurite obiecte de îmbrăcăminte, toate ridicându-se la valoarea de 10 milioane de lei. Între aceste ofrande se numărau şi daniile modeste oferite cu dragoste şi elan patriotic de clerul din dreapta Oltului, precum şi ofrandele adunate de comitetele clericale din Eparhia Râmnicului-Noul Severin, pentru a fi puse la dispoziţia oştirii.

În Gorj, s-a organizat Comitetul clerical pentru adunarea ofrandelor pentru ajutorul armatei la 28 mai 1877, sub patronajul Episcopului Atanasie Stoenescu. Comitetul clerical din Gorj a făcut un apel pe care l-a trimis preoţilor din protopopiat, solicitându-le ajutorul în organizarea strângerii contribuţiilor. Peste puţin timp, protoiereul de la Târgu Jiu, în calitate de preşedinte al Comitetului clerical din Gorj, primea șapte liste „pline”. În aceste liste, majoritatea donaţiilor veneau din partea preoţilor din protopopiat. Îşi ofereau prinosul lor pentru trebuinţele armatei române contribuind cu bani, vite, mari cantităţi de cereale, fiecare după voinţa şi dorinţa pe care a avut-o.

La 18 iulie 1877, protoiereul judeţului Gorj trimitea o scrisoare către Episcopul de Râmnic prin care aducea la cunoştinţă că preoţii din judeţ au adunat suma de 455 lei, vite şi alte obiecte, cerând indicaţii ce să facă cu ele, iar la 31 iulie 1877 protoiereul se adresează Prefecturii cerând să se ia măsuri de a se ridica animalele şi produsele adunate ca ofrande de către preoţii exarhi.

Ajutoare pentru front din partea credincioşilor gorjeni

La 1 august 1877, Episcopul Atanasie cerea protoiereului judeţului Gorj ca banii şi obiectele necesare spitalelor, adunate ca ofrande, să fie trimise la eparhie, iar animalele şi produsele să fie declarate la Prefectură. La 19 august, același episcop înştiinţa Protoieria județului Gorj că cele 120 de dramuri de scamă şi 11 coţi de pânză adunate din judeţ au fost înaintate Comitetului Doamnelor din Craiova pentru a servi nevoilor Spitalului Independenţa, iar la 26 august 1877, protoiereul judeţului Gorj mulţumea Elenei Ioan Popescu din Târgu Jiu pentru că a donat în folosul ostaşilor răniţi cele 120 de dramuri de scamă.

La 17 octombrie 1877, preoţii exarhi din protopopiat erau convocaţi la Târgu Jiu pentru a fi predate noile liste de donaţii în ajutorul armatei. La 9 decembrie 1877, tot la Târgu Jiu se primeau, după dispoziţia dată de Episcopul Atanasie, de la protoiereul Ștefan Amzulescu din Craiova, 30 de formulare pentru colectarea ofrandelor de la populaţie în sprijinul armatei.
Şi aici se solicita ca preoţii să fie ajutaţi la strângerea ofrandelor şi de unii dintre enoriaşi care meritau o deosebită încredere, fiind în acelaşi timp activi şi sârguitori. Într-un document din 13 ianuarie 1878 se menţionează că şi la acea dată erau permanent în atenţia preoţilor şi a epitropilor din judeţul Gorj cutiile aşezate în biserici pentru binefacere în folosul armatei.

Daruri de produse şi bani strânse prin protoieriile gorjene

La 21 ianuarie 1878, protoiereul judeţului Gorj se adresa Prefecturii solicitând să fie ridicate ofrandele adunate pentru armată, iar tot la aceeaşi dată protoiereul face un raport către episcopul eparhiei prin care înştiinţează că pe lângă suma de 455 lei, 120 dramuri de scamă şi 11 coţi de pânză trimişi în 1877, preoţii au mai adunat pentru ajutorarea armatei 535,83 lei, 11 coţi de pânză şi 436 lei pentru cumpărarea de arme.

O lună mai târziu, la 20 februarie 1878, Episcopul Atanasie confirmă către protoiereu sumele şi ofrandele primite. Comitetele clericale îşi continuau activitatea în primăvara anului 1878. La dispoziţiile date şi la măsurile stabilite se adaugă iniţiativa şi spiritul de răspundere cu care s-a acţionat în împlinirea înaltei datorii de a se sprijini prin toate mijloacele apărarea ţării.

Încă de la începutul anului 1877, când se făceau pregătiri de război prin instruirea trupelor, înzestrarea cu armament, asigurarea echipamentului necesar pentru campania ce se apropia, s-au luat şi primele măsuri adecvate pentru îngrijirea răniţilor, iar apoi în tot timpul desfăşurării ostilităţilor continuând cu mult zel acţiunile generoase de strângere a ofrandelor pentru ostaşii răniţi şi pentru spitalele militare.

Procesiuni şi slujbe de pomenire pentru eroii de la 1877

Într-o pastorală din 27 iulie 1877, Episcopul Atanasie Stoenescu anunţa organizarea spitalului pentru răniţi, adresându-se preoţilor şi tuturor dreptmăritorilor creştini din eparhie printr-un cald şi părintesc îndemn. La 19 august 1877, de la Comitetul clerical din Gorj se înaintau Spitalului Independenţa din Craiova mai mulţi coţi de pânză din partea preotului Sava Dimitrie şi a preotului C. Cruceanu din Turceni, care se adăugau mai multor bucăţi de pânză de la enoriaşi.

Încă de la 28 mai 1877, se înfiinţase în Gorj un comitet clerical pentru a colecta ofrande în folosul răniţilor. La 31 iulie, Episcopul Atanasie se adresează protoiereului Ștefan Nicolescu precizându-i că trebuie să trimită banii şi ofrandele colectate. Pilda samarineanului milostiv a fost urmată cu sârguinţă de slujitorii şi de fiii sfintei noastre Biserici şi în 1877-1878, dovedindu-și cu prisosinţă devotamentul în împlinirea datoriei umane, creştine şi patriotice de a veghea la alinarea suferinţei şi a-i îmbărbăta suferinţele. Cu orice prilej, ierarhii români organizau procesiuni speciale pentru încurajarea trupelor ori pentru pomenirea ostaşilor căzuţi. În 1878, se scria faptul că Episcopul Atanasie Stoenescu a dat un bun şi puternic concurs spitalelor militare, trimiţând pentru căutarea răniţilor maici care și-au împlinit datoria cu credinţă.

În 1877-1878, mulţi clerici au purtat de grijă ostaşilor şi cu deosebire răniţilor care se întorceau cu diferite suferinţe din lupte. Încă din primăvara anului 1877, se numeau câţiva preoţi confesori la Târgu Jiu. În octombrie 1877, forurile în drept exprimau mulţumirile cuvenite Episcopului Atanasie Stoenescu pentru grija arătată faţă de ostaşi în general şi faţă de răniţi în special. (Preot Daniel Motea)