Participăm astăzi la o critică a dominării naturii de către om, dominare în care prezidă principiul utilitar. În acelaşi timp, au început să fie luate măsuri de apărare a naturii (reevaluarea metodelor de directive economice, producerea reciclajelor asimilabile prin proces natural). Astfel, etica ecologică se dezvoltă, iar conştiinţa colectivă se pronunţă contra modelului consumist, cerând creşterea responsabilităţii morale şi juridice în faţa prejudiciilor cauzate naturii.
Eforturile întreprinse pentru găsirea unor soluţii de salvare a creaţiei lui Dumnezeu vor fi cu atât mai fructuoase, cu cât principiile care fondează atitudinea omului în faţa naturii denotă un caracter predominant creştin, şi nu strict umanist. Problemele ecologice au în esenţă un caracter antropologic, fiind provocate de om, iar nu de natură, motiv pentru care multe dintre răspunsurile menite să soluţioneze criza ecologică pornesc din cercetarea sufletului omenesc, şi nu din cercetarea economiei, biologiei, tehnologiei sau politicii.
Biserica Ortodoxă, conştientă de responsabilitatea sa în faţa lumii, este profund preocupată de problemele provocate de civilizaţia contemporană. Printre acestea, problemele ecologice ocupă un loc important. Astăzi, faţa pământului este alterată la scară planetară. Nucleul pământului, solul, apa, aerul, lumea animală şi vegetală sunt afectate. Natura înconjurătoare este aproape toată supusă serviciilor omului care, nemaisatisfăcându-şi diversitatea darurilor sale, exploatează fără reţinere ecosistemele întregi. Activitatea umană, atingând o amploare comparabilă proceselor biosferei, creşte în permanenţă graţie accelerării ritmului dezvoltării (progresului) ştiinţei şi tehnicii. Poluarea universală, agrotehnologia iraţională, distrugerea pădurilor şi a solurilor antrenează înăbuşirea activităţii biologice şi reducerea inevitabilă a diversităţii genetice a vieţii. Resursele minerale nerefăcute ale nucleului pământului se epuizează puţin câte puţin, iar rezervele de apă în stare pură sunt reduse. Cantitatea de substanţe dăunătoare pare evidentă, neasimilabilă şi expusă acumulării în biosferă. Echilibrul ecologic este, astfel, distrus, rupt; omul este confruntat cu apariţia proceselor dăunătoare ireversibile ale naturii, ale căror prejudicii sunt purtate de puterea producţiei naturale.
Toate aceste catastrofe se produc pe fondul unei creşteri masive atât de nejustificate a consumismului în ţările dezvoltate, acolo unde aspiraţia pentru lux şi opulenţă a devenit lege. Această situaţie împiedică dreapta şi corecta distribuire a resurselor naturale, atribute care sunt comune, totuşi, întregii umanităţi. Consecinţele crizei ecologice sunt din cele mai grave nu numai pentru natură, ci şi pentru om. Pământul a ajuns în pragul unei catastrofe ecologice globale. Fundamentul antropologic al problemelor ecologice ne arată că nu putem schimba lumea înconjurătoare decât în măsura schimbării noastre interioare. Tocmai de aceea, transfigurarea naturii trebuie să înceapă cu transfigurarea sufletelor. După Sfântul Maxim Mărturisitorul, omul nu va putea să transforme pământul în paradis, decât numai atunci când va purta paradisul în el însuşi.
Arhid. Cristian Stăiculescu, Directorul Seminarului „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova
