Cultul Sfinţilor Serghie şi Vah în Bisericile Orientale

Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah sunt poate cei mai cunoscuţi martiri din întregul Orient. Legenda martiriului lor, în ciuda vechimii ei, nu a dobândit valoare istorică. Nici data la care au trecut la Hristos nu este foarte sigură, fiind socotită de unii la sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea.

Aceşti doi „megalomartiri” au fost demnitari romani care au refuzat să aducă jertfe zeilor. Vah a murit primul, fiind biciuit până la sânge. A primit cununa muceniciilor sale la Soura, în Siria, fiind adus mai târziu la Barbalissos (Balis), pe Eufrat, localitate aflată la cinci kilometri de Alep. Serghie, după numeroase cazne, a fost decapitat la al-Rusafa, tot pe râul Eufrat. În cinstea jertfei sale, creştinii au ridicat aici o bazilică impunătoare, devenită cel mai căutat loc de pelerinaj din zonă. Secole la rând, creştinii din Bizanţ şi Arabia au venit aici să aducă cinstire sfântului, străbătând distanţe impresionante. Există mărturii că împăratul persan Chosroes II, când s-a închinat lui Mauricius pentru a-şi recupera regatul, a oferit mai multe daruri acestei biserici.

Pildă de credinţă şi mărturisire

Cei doi martiri au pătimit pe vremea împăratului roman Maximian Daia. Serghie era pimnicer (primicerius scholae gentilium), ofiţer de prim rang al gărzii regale. Regimentul pe care îl conducea era format în integralitate din gentili, adică persoane care nu aveau cetăţenie romană. Mai mult, Serghie era unul dintre sfetnicii de taină ai împăratului. După documentele siriace, el ar fi fost chiar rudă cu cezarul. Alături de el a stat întotdeauna Vah, bunul său prieten, aşezat la rându-i în dem­nitatea de secundicer. Amân­doi „se bucurau de o mare libertate în cuvânt înaintea tronului”.

Erau creştini în taină, lucru pe care l-au aflat şi cei care îi invidiau. Aceştia, plini de invidie, au mărturisit taina împăratului şi acesta de îndată a hotărât să-i pună la încercare. Ca să afle adevărul, Maximian a hotărât ca toţi cei din gardă să aducă jertfe în templul lui Zeus. La momentul stabilit nu i-a găsit pe cei doi sfinţi înăuntru şi, căutându-i, i-a aflat afară cântând imnuri de laudă lui Dumnezeu. I-a obligat mai apoi să intre înlă­untru şi i-a pus să jertfească. Sfinţii Mucenici au început să cânte şi aici din Cartea Psalmilor: „Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti: gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea. Urechi au şi nu vor auzi că nu este duh în gura lor” (Ps. 134, 15-17). Au urmat chinuri groaznice, cei doi primind în cele din urmă cununa muceniciei.

Popularitatea celor doi mucenici în Biserica Orientală

În anul 431, Episcopul Alexandru de Hierapolis, localitate aflată în nordul Siriei, a investit trei sute de pungi de aur pentru a ridica o bazilică în cinstea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah. Locaşul de închinare s-a zidit în mijlocul stepei siriene, între zidurile cetăţii Rusafa. Acesta a fost momentul de răspândire masivă a cultului celor doi sfinţi mucenici în întregul Orient creştin. Mărturia ne este dată într-una dintre cele mai complete publicaţii cu privire la viaţa, cultul şi importanţa duhovnicească a celor doi martiri pe pământul jertfelnic al Siriei: „The Barbarian Plain. Saint Sergius between Rome and Iran”. Autoarea acestui studiu, prof. Elizabeth Key Fowden, vorbeşte astfel despre o răspândire atât de mare a cultului celor doi sfinţi, încât, din secolul al V-lea, „influenţa lor a început să iradieze dincolo de Rusafa, peste Siria şi Mesopotamia, ajungând până în Munţii Zagros, Armenia, Egipt şi Galia” (Ibidem, p. 7). Cultul Sfântului Serghie, în secolele V-VII, s-a manifestat cu precădere la interferenţa dintre două cele mai însemnate culturi şi puteri politice ale vremii, Roma şi Iranul.

Popularitatea celor doi sfinţi s-a manifestat atât în cult, cât şi în tradiţia hagiografică ulterioară. Aşa se face că autorul sinaxarului închinat Sfântului Atanasie de Clysma a folosit istorisirea morţii Sfinţilor Serghie şi Vah ca model de martirologiu, în care a rânduit replici şi pentru cei doi mucenici. În acest sinaxar, Sfântul Atanasie este un ofiţer de rang înalt, aflat în dregătoria lui Maximian, fiind descoperit, de asemenea, ca slujitor al lui Hristos. Aceleaşi similitudini apar şi în alcătuirea Vieţii Sfântului Victor.

Hagiografii au ajuns la concluzia că Sinaxarul Sfinţilor Serghie şi Vah datează din secolul al V-lea, fiind scris original în limba siriacă. Textul grecesc îi aparţine lui Sever de Antiohia, fiind legat de frumoasa sa Omilie pentru Mucenici din Rusafa.

Cultul Sfinţilor Serghie şi Vah

Cultul Sfinţilor Serghie şi Vah s-a răspândit în întreaga lume. În Orient, Mitropolitul Ahudemmeh de Tagrit (sec. VII) a ridicat o nou bazilică în cinstea lor, replică a celei de la Rusafa, în mijlocul stepei de la N:E de Irak. Dorinţa lui era să-şi ferească episcopia de raidurile beduinilor. Sfântul Serghie este cinstit la sirienii de răsărit la data de 1 octombrie, pe 3 şi pe 6 mai, pe 9 decembrie şi mai cu seamă pe 7 octombrie. Amintim, de asemenea, că Sever de Antiohia a scris în cinstea celor doi sfinţi o omilie, rostită la 7 octombrie 514. Textul se găseşte tradus din siriacă de profesorul Rubens Duval în colecţia Patrologia Orientalis (IV, 1, 1908, pp. 83-94, Omilia LVII).

Capetele celor doi sfinţi au fost aduse în ţara noastră de către domnitorul Neagoe Basarab şi depuse la Mănăstirea Curtea de Argeş. Raclele sfintelor moaşte au fost făcute din porunca arhierească a Episcopului Iosif de Argeş, cu sprijinul creştinilor binevoitori din oraşul Piteşti, în anul 1867, ca semn de recunoştinţă pentru binefacerile primite prin ale lor sfinte rugăciuni.
În anul 1949, la 25 octombrie, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaşte au fost aduse la Craiova şi depuse în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru“ din Craiova, în timpul Înaltpreasfinţitului Firmilian, Mitropolitul Olteniei. Din 2013, cei doi sfinţi mucenici au devenit patronii Facultăţii de Teologie din Craiova, fiindu-le închinat un paraclis în incinta noului sediu al facultăţii.