„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Daruri de colinde pentru credincioşii mehedinţeni
Sute de mehedinţeni l-au întâmpinat pe Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim şi pe membrii Corului „Kinonia” la concertele susţinute în parohiile Ţânţaru şi Strehaia, în data de 14 decembrie. Primul popas a fost făcut la Ţânţaru, localitate aflată în apropierea oraşului Strehaia, la 10 km. Aici copiii din sat, veniţi cu părinţii lor, s-au bucurat de minunatul concert de colinde şi de cuvântul plin de dragoste părintească al Preasfinţitului Episcop Nicodim. La final, cei mici au primit daruri. La orele serii, catedrala oraşului Strehaia a devenit neîncăpătoare, iar colindele au răsunat cu putere. Şi aici au fost prezenţi mulţi copii, dar şi preoţii din localităţile învecinate oraşului Strehaia.
Anul acesta reprezintă o dată importantă în existenţa corului, întrucât se împlinesc 10 ani de existenţă. Corul a fost condus până acum de preotul Adrian Maziliţa, iar din acest an de părintele arhidiacon Iulian Pruiu.
După concertul de colinde, Preasfinţitul Nicodim le-a vorbit celor prezenţi despre bucuria pe care o aduce sărbătoarea Naşterii Domnului. Cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale, un cuvânt a adus şi părintele Melchisedec de la Mănăstirea Essex din Anglia, care a vorbit despre cât de importantă este pacea şi unitatea între creştini.
Evenimentul a fost şi unul caritabil pentru strângerea de fonduri necesare tratamentului unei tinere diagnosticate cu o boală gravă. Astfel, fiecare dintre cei prezenţi au dăruit din puţinul lor pentru sănătatea acestei tinere. Adelina Nicoleta Pîrvan, o tânără de 24 de ani din Orșova, care a fost diagnosticată cu o boală cumplită, cancer ovarian cu metastază la ficat. Familia are mare nevoie de sprijin financiar pentru tratamentul Adelinei, care este unul foarte costisitor. Rudele, cunoștințele, prietenii și apropiații fac tot ce e posibil pentru ca Adelina să aibă parte de tratamentul necesar. Vestea bolii a venit ca un fulger pentru toți cei care o cunosc pe Adelina. Situația financiară a familiei este precară, iar orice ajutor în aceste momente e bine-venit.