„În vremea aceea arhiereii și fariseii au adunat sobor împotriva lui Iisus și ziceau: Ce este de făcut, pentru că Omul acesta săvârșește multe minuni? Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El și vor
Daruri pentru credincioşii de etnie rromă din Lungești
Copii rromi din localitatea vâlceană Lungești, proveniți din familii cu situație financiară precară, au primit cadouri din partea Arhiepiscopiei Râmnicului, acțiunea social-filantropică având loc miercuri, 16 ianuarie. Copiii au primit, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului eparhial de catehizare a rromilor, încălțăminte pentru iarnă. „Mulți dintre acești copii, pentru că nu au îmbrăcăminte adecvată sezonului rece, se aflau în risc de abandon școlar. Încercăm prin proiectele sociale pe care le desfășurăm în comunități să sprijinim familiile sărace, oferindu-le alimente și îmbrăcăminte”, a precizat părintele Nicolae Dorin Buda.



.jpg)