„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Daruri pentru trup şi suflet la Băbeni
Persoanele internate în Centrul de recuperare a tinerilor cu afecțiuni neuropsihiatrice Băbeni au primit săptămâna aceasta daruri, constând în obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte din partea Parohiei „Înălțarea Domnului” Ostroveni. La activitatea social-filantropică, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie și coordonată de către pr. paroh Ion Dincă, au participat preoții slujitori ai Parohiei „Înălțarea Domnului” Ostroveni, doamna consilier social Viorica Adriana Iancu și personalul medical de specialitate din cadrul instituției. „Beneficiarii centrului au primit daruri pe care le-am oferit cu multă dragoste acestor semeni ai noștri în ajunul prăznuirii Nașterii Maicii Domnului. În această zi, trebuie să reflectăm asupra faptelor de milostenie trupească și sufletească pe care suntem datori să le împlinim după putere, să avem în Maica Domnului desăvârşită încredere şi s-o chemăm în ajutor în orice împrejurare, în timpul vieţii noastre, întrucât Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul ei cel Unul Născut, i-a dat cheia comorilor milostivirii Sale, ca Maicii lui Dumnezeu celei prea iubite şi ea este atotputernică ca să ne ajute şi să ne apere în nevoile şi în necazurile noastre”, a subliniat părintele paroh Ion Dincă.