Sfânta Eufrasia a fost din cetatea Nicomidiei, în vremea împărăţiei lui Maximian (286-305) şi era de neam vestit, frumoasă la chip, cu bune obiceiuri şi credincioasă roabă a lui Hristos. Şi, fiind prinsă de închinătorii la idoli, a fost silită să aducă jertfă zeilor, dar, nesupunându-se, a fost bătută cumplit, ea răbdând aceasta cu bărbăţie. Apoi, dată a fost spre a fi batjocorită de un barbar, şi acesta a dus-o pe ea la casa sa. Iar ea, neîncetat, în mintea ei, se ruga Preacurat Mirelui său, lui Hristos, ca să-i păzească fecioria ei nestricată.
Deci, când barbarul acela s-a închis în casă, sfânta l-a rugat pe el să o aştepte pe ea puţin, făgăduind să-i dea o buruiană pe care, de o va purta cu el, nu-l va răni pe el nici o armă a duşmanului, zicând ea despre sine că este fermecătoare. Iar barbarul i-a zis ei: „Îmi vei da pe urmă buruiana aceea”. Dar înţeleapta fecioară a răspuns: „Nu este cu putinţă să fie găsită buruiana aceea de femei nefecioare, ci numai de fecioare nenuntite, pentru că de nu va fi arătată de fecioară curată, apoi nimic nu lucrează”. Şi a lăsat-o barbarul până ce-i va arăta acea buruiană. Atunci, sfânta ducându-se în grădină şi adunând nişte buruieni, pe care le-a găsit acolo, i le-a adus. Iar el i-a zis: „Cum voi şti că sunt adevărate cele spuse de tine?” Ea şi-a pus buruienile pe gâtul său şi i-a zis lui: „Ia o sabie ascuţită şi repezind-o tare cu amândouă mâinile, loveşte în gâtul meu cât vei putea, şi din aceasta vei vedea căci cu nimic nu mă va vătăma sabia ta”. Iar el, crezând cuvintele ei, a luat sabia şi a dus-o la capul sfintei fecioare; apoi, repezind-o tare, i-a tăiat cinstitul ei cap. După care, cunoscând că a fost batjocorit de dânsa, scrâşnea din dinţi; dar ce folos, pentru că înţeleapta fecioară s-a dus neîntinată către Mirele său Hristos, lăsând minunat chip de întreagă înţelepciune, voind ca mai bine să moară, decât să-şi piardă fecioria.
