Preoția este cu certitudine o chemare. „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui” (Mt. 6, 24), ne învață Mântuitorul Hristos. Din acest considerent, marii păstori de suflete caută mai întâi binele turmei, lăsând la urmă pe cele ale lor.
Despre chemarea la preoție, părintele Ilie Popa, slujitor la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ilie” din Craiova, spune că a simțit-o dintotdeauna, dar atunci când a îngenuncheat sub omoforul arhieresc „s-a născut a doua oară”. Povestea sfinției sale este într-adevăr o pildă de căutare și permanentă a adevăratei slujiri și de mărturisire pastorală a credinței ortodoxe.
„Socotesc că m-am născut de două ori”
Părintele Ilie a împlinit anul acesta 80 de primăveri. S-a născut într-o familie de creștini evlavioși, în comuna Izbiceni, județul Olt. A trecut prin multe în viață, a căzut și s-a ridicat cu gândul că dincolo de ceea ce se vede, fiecare om cu inimă bună stă așezat în grija Părintelui Ceresc. Cu aceste gânduri s-a avântat într-o căutare susținută a adevăratei slujiri, slujirea lui Hristos și a semenilor noștri. „Socotesc că m-am născut de două ori și, ca urmare, am trăit două vieți diferite. Prima a fost o naștere trupească, din părinți vrednici de pomenire, Stancu și Floarea, și a avut loc în ziua de 25 martie 1935, în comuna Izbiceni, actualul județ Olt. Această viață a continuat până în ziua de 28 septembrie 1998, când am primit prin hirotonie frumoasa și de mare răspundere misiune de preoție și duhovnicie, după ce cu doi ani mai înainte am trecut prin stadiul de diacon și va continua până când va hotărî altfel Milostivul Dumnezeu. În această perioadă am cunoscut viața de mirean, cu toate ale ei cele văzute. Această perioadă mi-a dat posibilitatea cunoașterii foarte bine a vieții semenilor mei, pe care îi apreciam în funcție de cele pe care le știam și eu. Și pe mine mă apreciam după aceleași criterii ca și pe ceilalți. Dar atunci nu știam că păcatele pe care le fac oamenii sunt de ordinul sutelor. Știam puține și nu știam gravitatea fiecărui păcat în parte. A doua a fost o naștere duhovnicească și a avut loc în ziua de 28 septembrie 1998, când IPS Episcop-vicar Damaschin Severineanul mi-a dat harul preoției și duhovniciei, după ce cu doi ani mai înainte IPS Nestor Vornicescu mă trecuse la stadiul de diacon”, povestește pr. Ilie.
Dorința de a fi preot, visul copilăriei
Dorința „de a învăța carte și de a deveni preot” a nutrit-o din copilărie. Urma să se înscrie la Seminarul Teologic de la Râmnicu Vâlcea, dar planurile familiei l-au obligat să renunțe temporar la ceea ce-și dorea atât de mult. „Am plecat deci de acasă cu dorința și acordul să învăț carte și să ajung preot. Am fost înscris la Gimnaziul din Corabia, după care urma să fac Seminarul din Râmnicu Vâlcea. La terminarea gimnaziului, tatăl meu, care participase la cel de-al Doilea Război Mondial, ajungând până la Stalingrad, a văzut ce făcuseră comuniștii ruși cu preoții care fuseseră exilați în Siberia și cu bisericile, pe care le transformaseră în orice, numai biserici să nu fie, m-a sfătuit, sau mai bine zis mi-a interzis să merg la seminar să ajung preot. Tatăl meu era convins că și comuniștii care se instalează în țara noastră o să facă îce au făcut frații lor din Rusia, că doar aveau aceeași mamă, doctrina comunistă”. În acest timp, unul din preoții din comuna noastră, părintele Stancu (pentru care L-am rugat și Îl rog pe Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace), a fost arestat. În aceste condiții, de frică, drumul meu spre preoție a fost blocat, dar a rămas dorința”, mai spune părintele Ilie.
Inginer, cercetător și practician în agronomie
Experiența de agronom s-a completat cu obținerea titlului de doctor, cu diverse activități practice care l-au propulsat în forurile de conducere ale IAS-urilor Segarcea, Poenari și Craiova. „Pentru că mi-a plăcut cercetarea, în toată această perioadă am avut în teren câmpuri experimentale de cercetare, împreună cu distinsul profesor Vasile Stratula. Rezultatele științifice au fost prezentate cu diferite ocazii și publicate în cărți de specialitate, singur sau împreună cu distinsul meu profesor. Rezultatele au fost valorificate, obținând titlul de doctor în științe agronomice. După această perioadă am fost promovat la nivel de județ, unde mi s-a propus funcția de director general adjunct la Direcția Județeană de Agricultură. Am refuzat-o, știind că este funcție mai mult politică. Am fost numit apoi șeful Inspectoratului județean de protecție a plantelor împotriva bolilor, a insectelor dăunătoare și a buruienilor din culturile agricole. Am acceptat, pentru că era vorba de medicina plantelor. Am înființat-o practic, și am condus-o cu multă plăcere și cu foarte bune rezultate, pentru o perioadă de zece ani”.
O întâmplare cu judecată dreaptă, pe vremea comuniștilor
Spirit obiectiv și onest, inginerul Ilie Popa nu a uitat niciodată că legătura cu semenii, fie ei superiori sau subalterni, trebuie să fie în spiritul moralei creștine. Cu gândul la judecata lui Dumnezeu, n-a judecat pe ceilalți, mărturisind adevărul fără teamă, el însuși fiind de multe ori în pericol de întemnițare. S-a întâmplat cu o echipă de muncitori puși sub acuzație că ar fi compromis o oarecare cultură din lucrarea instituției pe care o coordona. Direcția Județeană i-a trasat sarcini precise „să întocmească raport și să-i trimită pe suspecți după gratii”. „Mi-am dat seama că acești oameni vor fi arestați și judecați pe mintea lui, dar și pe supunerea mea oarbă, adică pe lașitatea mea care m-ar fi urmărit toată viața. În aceste condiții, am informat conducerea Ministerului Agriculturii de situația creată și am cerut să mi se trimită de la institutul de cercetare trei doctori în științe, eu fiind al patrulea, apelând apoi și la cineva de la o stațiune de cercetare. Am alcătuit o comisie din cinci specialiști pe problema respectivă, am făcut în trei zile cercetările și analize ale culturilor și așa am întocmit un raport în care am arătat cauzele reale din care rezultă că cei învinuiți nu erau vinovați. Când a văzut raportul s-a supărat foarte mult, a convocat teleconferință în aceeași seară și a comunicat destituirea mea pentru că am constituit o comisie fără aprobarea sa și pentru că l-am compromis. În această situație am informat conducerea ministerului că am fost destituit din funcție. Eram dator s-o fac. Ministrul agriculturii, care îmi cunoștea activitatea, a discutat personal cu persoana respectivă și a cerut menținerea mea în funcție. A recunoscut că a greșit și că după o perioadă scurtă mă va repune în funcție. Am fost trecut pe un alt post, iar conducerile respective au scăpat de anchetă și cercetări. Până să fiu repus în funcție, persoana respectivă a fost schimbată din funcție și mutată din județ”, povestește părintele.
Student la Facultatea de Teologie din Craiova
După căderea regimului comunist, fostul inginer de ISA, Ilie Popa, putea în sfârșit să-și împlinească chemare. A dat examen la nou-înființata Facultate de Teologie din Craiova, absolvind cursurile la zi, în anul 2000, la vârsta de 65 de ani. „În anul I de facultate am fost hirotonit ca diacon, iar în anul II am fost hirotonit preot. Perioada studenției a fost pentru mine cea mai grea din punct de vedere intelectual, pentru că pe de-o parte trebuia să fiu prezent la cursuri, având în vedere că mă așteptau examenele, apoi plecam la catedrală pentru practica de diacon și apoi de preot. Nu m-a ispitit niciodată gândul renunțării. Știu că cine se oprește pe parcurs nu a pornit la drum cu hotărâre și nu va ajunge niciodată la capătul drumului. Socotesc acum, în această perioadă, că prin problemele și necazurile pe care le-am amintit, Dumnezeu m-a pregătit pentru această mare răspundere de a fi preot și duhovnic. A trebuit că eu să trec întâi prin necazuri, ca apoi să le pot înțelege și pe ale altora. Am înțeles că toate sunt de la Dumnezeu și numai cu ajutorul lui Dumnezeu pot fi rezolvate”, încheie părintele Ilie Popa.
Astăzi părintele Ilie Popa are sute de ucenici duhovnicești pe care îi spovedește zilnic și-i pregătește pentru întâlnirea cu Hristos. Despre experiența personală și mai ales despre chemarea pastorală, de care Dumnezeu l-a învrednicit după atât vreme, părintele vorbește adesea. Gândurile și le așază de multe ori în scris, mânuind cu dibăcie condeiul și slova bisericească. Ultima lucrarea pe care a semnat-o, intitulată sugestiv „De-ar fi să mă mai nasc odată... De la lume adunate și tot la lume date”, va vedea în curând lumina tiparului. (Arhid. Ioniță Apostolache)
