„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Eveniment caritabil la Biserica Oota din Craiova
Parohia craioveană Maica Domnului-Oota a organizat duminică, 29 mai, evenimentul caritabil Târgul Jucăriilor, aflat la cea de-a doua ediție. Manifestarea s-a bucurat de prezența și sprijinul membrilor Centrului Național de Educare Canină, organizatorii pregătind pentru copii și multe alte surprize. După ce prima ediție s-a desfășurat cu succes, urmare acțiunii de anul trecut 5 copii cu rezultate bune la învățătură de la Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu” din Craiova beneficiind de un ajutor lunar de 100 de lei, ediția a doua s-a dorit a fi nu doar un eveniment caritabil pentru strângere de fonduri în vederea acordării de burse elevilor, ci și o sărbătoare a copiilor. În acest sens, copiii prezenți duminica trecută la Biserica „Maica Domnului”-Oota s-au jucat împreună, au testat jucării, s-au costumat în diferite personaje, s-au fotografiat cu prințese și și-au luat alte jucării pentru acasă. De asemenea, prezența membrilor Centrului Național de Educare Canină, împreună cu prietenii lor salvatori, a reprezentat un punct de interes pentru copii și părinți deopotrivă. Copiii au aflat despre activitățile pe care le desfășoară câinii salvatori, despre specificul fiecărei rase canine și au putut socializa cu câinii, membrii Centrului de educare Canină dorind să arate că, indiferent de rasă, câinii pot socializa și pot desfășura activități împreună cu copii. Costumele pentru copii au fost asigurate de doamna Florina Smădoi, copiii putându-se îmbrăca și fotografia în diferite costume de prințese, prinți sau personaje din desene animate.
„Donațiile celor prezenți au totalizat suma de 5.100 lei, sumă ce va fi direcționată în anul școlar următor spre burse școlare acordate elevilor cu rezultate bune la învățătură de la Școala Gimnazială «Nicolae Romanescu» din Craiova. Acțiunea se dorește a fi una care să coaguleze conștiința comunității, sensibilizând membrii parohiei, și nu numai, la nevoile speciale ale celorlalți. De asemenea, evenimentul caritabil «Târgul Jucăriilor» se dorește a fi o sărbătoare închinată copiilor parohiei, curtea bisericii depășindu-și astfel dimensiune liturgică și devenind pentru ei loc de joacă și socializare”, a precizat preotul Adrian Trifu, organizatorul evenimentului caritabil. Acțiunea va continua săptămâna aceasta, prin participarea unui grup de copii de la Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu”, coordonați de învățătorul Tudor Tudorache, la serbarea de Ziua Copilului organizată de copiii de la Centrul de recuperare și reabilitare pentru copilul cu handicap „Sfântul Apostol Andrei” din parohie, dorind prin această acțiune a aduce copiii împreună, indiferent de orice condiții. Mulțumirile organizatorilor se îndreaptă spre toți cei ce s-au implicat în campania de mediatizare a evenimentului, spre cei ce au asigurat buna desfășurare a evenimentului, spre copiii și părinții participanți la eveniment.