„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurați de
Eveniment cultural la Râmnic
Săptămâna trecută a debutat la Râmnic cea de-a 9-a ediție a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”. Peste 50 de scriitori, editori și artiști plastici din multe orașe importante ale țării au fost prezenți la manifestările prilejuite de a 9-a ediție a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, dar și de ediția a 6-a a Festivalului Cărții la Râmnic, găzduite în diferite locuri din Râmnic și din județ, în perioada 16-19 mai 2019. Ambele acțiuni culturale s-au desfășurat cu organizarea Fundației și Asociației culturale „Curierul de Vâlcea”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, Direcția pentru Cultură Vâlcea, Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Vâlcea, Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea și Uniunea Scriitorilor din România – filiala Sibiu. Evenimentul a debutat cu deschiderea festivă a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, în cadrul căruia părintele consilier Ștefan Zară a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. În cadrul evenimentului, corul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, dirijat de părintele Siluan Dumitru Scurtu, a susținut un concert de muzică bisericească.
(Ioan Buşagă)



