„În vremea aceea S-a suit Iisus pe munte și a chemat la Sine pe câți a voit și au venit la El. Și a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli, ca să fie cu El și să-i trimită să
Eveniment festiv la Turnu Severin
Tinerii absolvenți ai Școlii de Poliție de Frontieră au depus vineri jurământul, ceremonia având loc la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din Drobeta-Turnu Severin. Ceremonia a început cu un cuvânt de felicitare, transmis de comisarul-șef Victor Marius Ciobanu, directorul Școlii de Perfecționare a Pregătirii Personalului Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu Severin. În continuare, a urmat o slujbă de binecuvântare oficiată de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoți de la Centrul eparhial. La momentul potrivit din slujbă, tinerii elevi au depus jurământul militar.



.jpg)