„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Evenimente bisericești și culturale la Râmnicu Vâlcea
Arhiepiscopia Râmnicului a organizat la finalul săptămânii trecute mai multe evenimente culturale şi pastoral-misionare. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, copiii de la Centrul de îngrijire „Inimă pentru inimă” au primit daruri din partea Protopopiatului Râmnicu Vâlcea. De asemenea, la Centrul eparhial, în Sala „Iosif Episcopul” şi la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea au fost organizate concerte de muzică bisericească şi tradiţional-instrumentală.
Părintele Nicolae Proteasa, protoiereu al Protopopiatului Râmnicu Vâlcea, însoţit de mai mulţi preoți din parohiile orașului Ocnele Mari din această protoierie, de elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea și un grup de credincioşi din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul”, i-au vizitat săptămâna trecută pe copiii de la Centrul de îngrijire „Inimă pentru inimă”. Elevii, împreună cu preoții și voluntarii prezenți, au împărțit fructe, dulciuri și jucării copiilor din centru, inițiind totodată și activități cu caracter ludic și educativ. „Revenim de fiecare dată cu gândul de a-i sprijini pe copiii care se bucură de îngrijire și ocrotire în aceste centre. Împreună cu elevii seminarului teologic am inițiat jocuri de cunoaștere, prin care se cultivă încrederea și prietenia, respectul față de cei din jur, responsabilitatea pentru faptele săvârșite”, a precizat părintele protoiereu Nicolae Proteasa.
Sala „Iosif Episcopul” a Casei „Sfântul Ierarh Calinic” din Râmnicu Vâlcea a găzduit săptămâna trecută cea de-a treia ediţie a conferinţei „Femei creştine despre femei creştine”. Tema ediţiei, „De la Despina Doamna la monahia Platonida - o viaţă cu multe lacrimi spre dobândirea fericirii veşnice”, a fost prezentată de Elvira-Ecaterina Ivănescu din Bucureşti, scriitoare, profesoară de literatură universală, dar şi prima cercetătoare a activităţilor femeilor ortodoxe din perioadele 1910-1948, 1990-2010. Prin aceste conferinţe s-a adus un omagiu femeilor rugătoare şi jertfitoare de-a lungul timpului pe altarul familiei, dar şi al ţării, modele grăitoare de viaţă pentru generaţiile ce vor urma. În cadrul evenimentului, corul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea a interpretat un buchet de cântări religioase.
Concertul de muzică „De prin lume adunate”
Vineri, 12 octombrie, formaţia vocal-instrumentală a Arhiepiscopiei Râmnicului, corul preoţilor râmniceni şi corul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea au concertat pe scena Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Evenimentul a avut scop caritabil şi s-a desfăşurat sub genericul „De prin lume adunate”, repertoriul cuprinzând piese semnate de Anton Pann și din muzica românească veche.