„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Facultatea de Teologie din Craiova mai are doi conferenţiari
Pr. lect. dr. Adrian Ivan, directorul Departamentului Teologie din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova, şi pr. lect. dr. Adrian Boldişor, cadru didactic titular al aceleiaşi instituţii universitare, au fost promovaţi prin examen la treapta de conferenţiar universitar pentru disciplinele Omiletică, Catehetică, respectiv Istoria şi Filosofia religiilor. Examenul a avut loc în sala de consiliu a Centrului de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. Urmând metodologiei în vigoare, cei doi părinţi profesori au prezentat opera scrisă şi un plan de cercetare în faţa unei comisii alcătuite din cadre universitare de la mai multe facultăţi de teologie din ţară. Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, decanul Facultăţii de Teologie din Craiova. Din comisia de examinare au făcut parte: pr. prof. univ. dr. Vasile Gordon, de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, pr. conf. univ. dr. Miron Erdei, de la Facultatea de Teologie din Oradea, conf. dr. Carmen Maria Bolocan, de la Facultatea de Teologie din Iaşi - pentru Comisia de omiletică, catehetică, şi pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pr. prof. univ. dr. Ioan Stancu, de la Facultatea de Teologie din Piteşti, pr. prof. univ. dr. Ioan Emil Jurcan, de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, şi pr. prof. univ. dr. Nicolae Morar, de la Facultatea de Teologie din Timişoara. În urma prezentărilor susţinute public, cei doi părinţi profesori ai Facultăţii de Teologie din Craiova au fost confirmaţi, prin unanimitate de voturi, în treapta de conferenţiar universitar.