„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
„Faptele Bune sunt Lumină”
Asociaţia Vasiliada, a Arhiepiscopiei Craiovei, desfăşoară în perioada Postului Mare campania umanitară „Faptele Bune sunt Lumină”. Iniţiativa vine în sprijinul bătrânilor nevoiaşi din Craiova şi Târgu Jiu şi este organizată în parteneriat cu postul naţional de televiziune TVR.
În cadrul campaniei „Faptele Bune sunt Lumină”, toți cei interesați să ofere ajutor bătrânilor imobilizați la domiciliu, care trăiesc în singurătate și sărăcie, sunt îndemnați să doneze la bisericile din Craiova și Târgu Jiu alimente neperisabile precum: ulei, zahăr, făină, conserve, fasole, paste făinoase etc. Donațiile se pot face, de asemenea, la sediul Asociației Vasiliada, din strada Frații Buzești nr. 20, Craiova, iar informații suplimentare pot fi oferite la numărul de telefon 0251.521.040. Donațiile vor fi colectate de la fiecare biserică, în Săptămâna Patimilor, de asistenții sociali ai Asociației Vasiliada, și împărțite persoanelor vârstnice, pentru a le aduce o bucurie cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale.
„O chemare a întregii comunități la solidaritate și fapte bune”
Campania se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Irineu, Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscopul Craiovei, care în Săptămâna Patimilor va vizita o parte dintre bătrânii imobilizați la domiciliu. „Campania este o chemare a întregii comunități la solidaritate și fapte bune pentru bătrânii aflați în suferință. Avem convingerea că generozitatea arătată punctual în cadrul acestei campanii se poate transforma într-un comportament filantropic permanent, exprimat prin grija față de nevoile celor de lângă noi”, a declarat pr. Adrian Stănulică, președintele Asociației Vasiliada.
În acest demers umanitar s-a alăturat și TVR Craiova, care va difuza în fiecare săptămână, până la finalul campaniei, câte o poveste a unui bătrân care trăiește singur, imobilizat la domiciliu.
„Suntem alături de Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei într-o campanie care vă îndeamnă să nu îi uităm pe cei bătrâni ajunși în situații dificile. Valorile omeniei, solidarității, milei creștine sunt valori în care credem și pe care le cultivăm, având convingerea că și telespectatorii TVR Craiova vor înțelege acest demers și îi vor răspunde”, a declarat Mirela Giodea, producător executiv TVR Craiova.
Asociaţia Vasiliada, o organizaţie nonprofit
Asociația Vasiliada este organizație nonguvernamentală, cu caracter social, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei. În cei 15 ani de activitate social-filantropică, Asociația Vasiliada a devenit una dintre cele mai reprezentative instituții de caritate din Oltenia, dezvoltând proiecte sociale pentru diferite categorii de persoane aflate în dificultate, precum: copii aflați în situații de risc, persoane vârstnice, persoane fără adăpost, tineri cu dizabilități sau persoane fără un loc de muncă. În acest an, Asociația Vasiliada a primit premiul pentru „Instituția Anului” în domeniul asistenței sociale din România, în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială.
Detalii despre activitatea Asociației Vasiliada pot fi găsite și pe: www.AsociatiaVasiliada.ro
https://www.facebook.com/asociatia.vasiliada.