„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Festival oratoric organizat de Fundaţia „Cuvântul care zideşte”
Fundația „Cuvântul care zidește” a Mitropoliei Olteniei organizează în data de 7 iunie, la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare, Festivalul oratoric „Sfântul Ioan Gură de Aur”. Elevi din mai multe județe ale Olteniei s-au înscris la acest eveniment, iar printre unitățile de învățământ reprezentate se numără Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” din Craiova, Colegiul Național „Elena Cuza”, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băilești, Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” din Segarcea, Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu, Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” din Drobeta-Turnu Severin. „Festivalul oratoric «Sfântul Ioan Gură de Aur» se desfășoară pe două secțiuni. Este un festival interjudețean și se adresează elevilor de liceu din Oltenia și din alte județe ale țării, dacă sunt doritori. La Secțiunea Juniori, unde sunt participanți de clasa a IX-a și a X-a, avem tema „Pledoarie pentru ora de religie”, iar la Secțiunea Seniori, unde participă elevi de clasa XI-a și a XII-a, tema este „Pilda, cale spre cunoaștere”. Scopul acestui festival este de a da posibilitatea tinerilor să învețe să vorbească despre credință, religie și moștenirea lor creștină. Am ales aceste teme pentru că anul acesta este dedicat educației religioase și pentru că dorim să aflăm și punctul de vedere al elevilor pe marginea acestui subiect”, a precizat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundației „Cuvântul care zidește”.