„În vremea aceea, fiind Iisus într-un loc și rugându-se, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui. Și le-a zis: Când vă ru
Hram de tradiţie la Biserica Grecescu din Turnu Severin
La slăvitul praznic al Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, biserica severineană Grecescu a îmbrăcat straie de sărbătoare. La hramul de tradiţie al sfântului locaş de închinare a luat parte şi ierarhul mehedinţenilor, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop a adresat celor prezenţi cuvânt de învăţătură şi binecuvântare. PS Nicodim le-a vorbit credincioşilor despre viaţa plină de sfinţenie pe care a dus-o Sfântul Proroc Ioan. Preasfinţitul Părinte a încheiat cuvântul pastoral printr-un îndemn la rugăciune, la frecventarea bisericii şi la împlinirea poruncilor Evangheliei. Ziua de praznic a continuat cu un Parastas săvârşit de soborul de preoți slujitori spre veşnica pomenire a ctitorilor locaşului de închinare severinean, Ioan şi Ioana Grecescu. (Cătălin Cernătescu)



.jpg)