Praznicul Acoperământului Maicii Domnului a adunat zeci de pelerini la hramul Mănăstirii „Sfânta Treime”-Strâmba Jiu, din judeţul Gorj. Cinstitul aşezământ se numără printre cele mai reprezentative locuri de tradiţie monahală din Oltenia, închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Alături de mănăstirile Tismana, Lainici sau Polovragi, Mănăstirea „Sfânta Treime”-Strâmba Jiu se numără printre cele mai îndrăgite locuri de rugăciune, cu rânduială monahală, din Arhiepiscopia Craiovei. În fiecare an, paşii miilor de pelerini care păşeşc aici găsesc odihnă şi pace. În fapt, două sunt praznicele cinstite aici la Strâmba: sărbătoarea Preasfintei Treimi şi Acoperământul Maicii Domnului. Ultima a fost cinstită în chip deosebit miercuri, 30 septembrie. Binecuvântatul prilej de praznic s-a plinit prin comuniunea euharistică din Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la care s-a adăugat mai apoi tradiţionala agapă frăţească.
„Strâmba cea dreaptă în credinţă”
La mănăstirea din Strâmba Jiului, Preasfânta Treime a binecuvântat să înflorească un adevărat colţ de rai. Minune dumnezeiască a făcut să răsară de sub colbul unei epoci apuse frumuseţe de biserică, împodobită cu pictură brâncovenească, zidită din cărămidă trainică, cu multă jertfă şi mai ales rugăciune. În gura istoriei sunt puse astăzi faptele minunate prin care a trecut cinstitul aşezământ, arătându-ni-se că odinioară robul lui Dumnezeu Stoichiţă s-a înştiinţat în vis „să meargă prin pădure pe pârâul Strâmba în sus şi unde va găsi o lupoaică cu pui, acolo să aşeze biserica. Lupoaica a fost găsită la o tufă de corn pe care se spune că s-a aşezat Sfânta Masă. Locul din comuna Urdari este o vale asemănătoare cu cea de pe pârâul Strâmba căreia i-a rămas numele până azi «Valea Mănăstirii»“ (Sinodiconul Mănăstirii Strâmba, p. 1). Zidirea cea nouă a fost ridicată „între dealurile Dracilor şi Ologului“, pe pârâul Strâmba, la circa 2 km de şoseaua ce leagă satul de oraşul Turceni.
La anii 1518-1519, Roşienii, boieri vechi cu dare de mână, au temeluit aici primul locaş de închinare, alcătuit din lemn. Rugăciunea a făcut însă să înflorească truda lor şi, prin daniile altor oameni de bine, Roşenii au ridicat pe locul vechii bisericuţe mănăstire mare din piatră, înconjurând-o cu ziduri ca de cetate.
Vremea a adus cu sine încercările. De pildă, în ziua de 8 noiembrie 1724, mănăstirea a fost mistuită de flăcări. N-a trecut mult timp şi totul a fost readus la strălucirea cea dintâi, prin mâna urmaşilor familiei ctitoriceşti. Din aceste timpuri, memoria populară a păstrat cu sfinţenie imaginea venerabilului Barbu Roşianu. Mai târziu, „Strâmba cea dreaptă în credinţă” a aflat cercetare din partea Sfântului Ierarh Calinic, la vremea când era Episcop de Râmnic. În vremea sa, mănăstirea a trecut printr-o restaurare completă.
Biruinţa asupra comunismului
Molima ateismului comunist a golit mănăstirea de călugări. Candela credinţei însă nu s-a stins. În timpul Mitropolitului Nestor Vornicescu „se repară complet chiliile, se introduce apă curentă, se refac zidurile aferente de cutremur ale bisericii, se construieşte o anexă pentru gospodărie cu grajd, fânar, cameră şi se înlocuieşte acoperişul cu tablă galvanizată“ (pp. 3-4).
Au trecut doi ani de când, din mila lui Dumnezeu, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a resfinţit biserica cea veche. Slujba a fost împlinită în Duminica Pogorârii Sfântului Duh. Un rol important în această lucrare l-a avut monahia Marina Gligor, stareţa mănăstirii, care a ostenit şi la zidirea paraclisului mănăstirii, închinat Acoperământului Maicii Domnului.
