„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în
Hramul Mănăstirii Vodița
Astăzi, de sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare, străvechea vatră monahală a Vodiţei îmbrăcă veșminte de sărbătoare. Cinstitul așezământ își serbează unul dintre ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Antonie cel Mare. Slujba de hram va fi oficiată de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Prăznuirea Sfântului Antonie a început aseară cu săvârşirea Vecerniei Mari cu Litie. Astăzi, în ziua hramului, Sfânta Liturghie arhierească va începe în jurul orei 9:00. Răspunsurile stranei vor fi date de către protopsalţii Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin. Mănăstirea Vodiţa este un important monument istoric şi de arhitectură din Oltenia, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar. Cel dintâi aşezământ a fost o mănăstire de călugări întemeiată în anii 1364-1370 de Sfântul Nicodim pe cheltuiala voievodului Tării Româneşti, Vlaicu-Vodã.



.jpg)