Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Regionale Oltenia Ierarhul Martir Antim Ivireanul şi moştenirea sa

Ierarhul Martir Antim Ivireanul şi moştenirea sa

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: † Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului - 29 Sep, 2016

Una dintre cele mai complexe personalități pe care le-a avut Biserica noastră strămoșească în cursul istoriei ei a fost cea a Mitropolitului Țării Românești, fost și Episcop al Râmnicului pentru aproape trei ani (1705-1708), Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Întreaga sa activitate ca ierarh al Bisericii Ortodoxe se poate rezuma la lucrarea de rescriere a Cuvântului lui Dumnezeu în inimile credincioșilor, străduindu-se, cu timp și fără timp, să-l înalțe pe om la Dumnezeu.

În lucrarea sa mărturisitoare, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul s-a folosit atât de cuvântul rostit în predicile sale insuflate de Dumnezeu, de cuvântul scris în cărțile sale, tipărite prin propriul efort, dar și de cuvântul zugrăvit în culoare, fiind un pictor de icoane iscusit. Moartea sa mucenicească, îndurată pentru că s-a ridicat împotriva turcilor şi a primului domn fanariot, a desăvârșit lucrarea sa mărturisitoare, dovedind că ceea ce a învățat el prin cuvinte nu a fost simplă glăsuire, ci cuvinte izvorâte din harul lui Dumnezeu ce sălășluia în inima lui. Deşi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor şi vieţii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit şi preţuit de poporul nostru care a văzut în el un adevărat „om al lui Dumnezeu”. Aşa se şi explică decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 19-20 iunie 1992, prin care strălucitul între ierarhi Antim Ivireanul a fost confirmat oficial în rândul sfinţilor, ca ierarh martir, fiind prăznuit în data de 27 septembrie.

Lucrarea Sfântului Antim la Râmnic

Sfântul Antim Ivireanul, ca Episcop al Râmnicului, a fost cel care a ridicat cultura râmniceană la o înflorire pe care nu o mai cunoscuse până atunci, prin aducerea tipografiei la Râmnic, ce va face din orașul Râmnicu Vâlcea capitala cărții tipărite. Cât a păstorit Eparhia Râmnicului, Sfântul Antim a tipărit nouă cărţi, cea mai importantă fiind „Tomul bucuriei”, cu aproape 800 de pagini, cuprinzând cinci lucrări polemice îndreptate împotriva apusenilor. Tipărirea cărţilor în limba română sau a indicaţiilor tipiconale a celor cu text slavon este considerată de Gabriel Ştrempel un adevărat manifest îndreptat împotriva ideii limbilor sacre, care a ţinut neamul nostru în ignoranţă spirituală sute de ani şi primul atac al lui Antim îndreptat contra străinilor care doreau grecizarea formelor noastre liturgice. De asemenea, s-a îngrijit de restaurarea multor biserici şi mănăstiri din Eparhia Râmnicului, precum: Surpatele, Fedeleșoiu, Cozia şi Govora.
El a fost cel care a pus bazele curentului cultural al şcolii râmnicene, prin aducerea tipografiei la Râmnic, curent ce va lucra pentru afirmarea culturală şi spirituală, dar şi pentru afirmarea identităţii naţionale româneşti.

Una dintre preocupările de seamă ale Mitropolitului Antim Ivireanul a fost, așa cum deja am anticipat, zidirea sufletească a credincioşilor prin cuvânt. Vestitele lui Didahii (Învăţături) sunt foarte valoroase prin conţinutul lor. E vorba de 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători bisericeşti, ale Maicii Domnului şi ale unor sfinţi, la care se adaugă şapte cuvântări ocazionale. Predicile sale au avut şi un vădit caracter social, condamnând prin intermediul lor moravurile societăţii contemporane lui, nedreptăţile la care boierii îi supuneau pe ţărani, de asemenea, păcate pe care le mustra categoric: necinstirea părinţilor de către copii, a feţelor bisericeşti de către păstoriţi, frecventarea cârciumilor, nerespectarea zilelor de duminici şi sărbători, înjurăturile.

Ctitor de cultură şi limbă românească

Didahiile evidenţiază şi contribuţia sa remarcabilă la limba română. Criticul literar George Călinescu, în a sa Istorie a literaturii române, notează că „Antim e un orator excelent şi un stilist desăvârşit, are darul de a izbi ima­ginaţia, are suavitate şi exaltare lirică”. În tratatul de Istoria literaturii române, redactat de o comisie a Academiei Române, se arată că „niciodată până atunci nu le-a fost dat celor de faţă, domn, boieri, episcopi şi preoţi, să asculte un cuvânt mai cald, mai înălţător, mai poetic, mai elocvent, ca cel pe care georgianul Antim l-a pronunţat în româneşte. Procedeele sale stilistice, comparaţiile şi metaforele, imaginile plastice şi epitetele îl aşază printre marii scriitori ai literaturii noastre medievale”. Mihail Sadoveanu consideră limba vorbită de Antim „poate cea mai frumoasă dintre a tuturor cărturarilor epocii”.

Este ctitorul mănăstirii cu hramul „Toți Sfinții“ din București - numită azi Mănăstirea Antim (1713 - 1715), pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din România. Pe seama veniturilor generate de aceasta, a alcătuit un testament, intitulat „Învățături pentru așezământul cinstitei mănăstiri a tuturor sfinților, capete 32”, în vederea organizării unei impresionante opere de asistență socială.

Înflăcărat luptător pentru afirmarea poporului român împotriva asupririi turceşti, ca și voievodul şi ocrotitorul său Constantin Brâncoveanu, Mitropolitul Antim este întemniţat de Nicolae Mavrocordat (primul domnitor fanariot) în primăvara anului 1716 şi supus la cumplite defăimări şi chinuri. Obligat să-şi dea demisia şi refuzând-o, Mitropolitul Antim a fost caterisit pe nedrept de Patriarhia Ecumenică, urmând să fie închis pe viaţă în Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” de pe Muntele Sinai. Pe drum însă, spre finalul lunii septembrie 1716, ostaşii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol. Abia după 250 de ani, în anul 1966, Patriarhia Ecumenică a anulat nedreapta sentinţă de caterisire dată asupra marelui Ierarh Martir Antim Ivireanul.

Nu întâmplător, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 ca An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, în acest an împlinindu-se 300 de ani de la trecerea în Împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu, prin moarte martirică, a bineplăcutului Său ierarh, tipograf fără odihnă al Bisericii noastre.

 

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Antim Ivireanul  -   Gabriel Strempel