„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Încheierea proiectului social „Împreună activi şi solidari”
Asociaţia „Filantropia” Severin, ONG patronat de Episcopia Severinului și Strehaiei, a organizat săptămâna trecută conferința de încheiere a proiectului „Împreună activi şi solidari”. La eveniment a participat şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a apreciat efortul depus de angajaţii Sectorului social-filantropic, dar şi rezultatele proiectului. Au mai participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și reprezentanți ai societății civile. Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, şi a fost implementat pe o perioadă de 12 luni, de către Asociația „Filantropia” Severin.
Proiectul „Împreună activi și solidari” a avut ca obiectiv general creşterea capacităţii aplicantului de a înfiinţa şi gestiona structuri de economie socială pentru integrarea şi reintegrarea pe piaţa muncii a persoanelor marginalizate social în conformitate cu strategia proprie de dezvoltare. Prin intermediul acestui proiect au fost iniţiate două structuri de economie socială - un atelier de producţie pentru produse de panificaţie specifice unităţilor de cult, în Drobeta-Turnu Severin, şi un Centru de tipărire şi multiplicare, în localitatea Cerneţi din judeţul Mehedinţi. În cadrul celor două structuri au fost reintegrate pe piaţa muncii 15 persoane aparţinând grupurilor vulnerabile din judeţul Mehedinţi.