„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Întâlnire de suflet la Castelul Roşianu din Poiana
Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Craiovei organizează sâmbătă, 28 mai, cea de-a XII-a ediţie a Congresului Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei. Întâlnirea va avea loc la Castelul Roşianu din localitatea Poiana, judeţul Gorj, cu sprijinul Primăriei Turburea.
Congresul Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei este cea mai importantă activitate catehetică din Arhiepiscopia Craiovei. Organizată de peste zece ani fără întrerupere, această veritabilă reuniune a tinerilor olteni a acumulat în decursul timpului o frumoasă tradiţie, legată de viaţa şi imperativul actual al Bisericii Ortodoxe. Aceasta cumulează totodată mesajul viu de bucurie şi pace pe care Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, l-a îndreptat în mod personal şi direct către inimile tinerilor credincioşi din Oltenia. Dublată de un dialog informal, fără bariere conceptuale sau abordări greoaie, întâlnirea anuală a generaţiilor tinere a fost şi este într-adevăr o necesitate. De aceea, fiecare pas în acest proiect a fost marcat de specificul său. Începând cu Mănăstirea Tismana sau cu Mănăstirea „Sfânta Treime” din judeţul Gorj, continuând cu parohiile Pociovaliştea şi Strâmba Jiu, congresul anual al tinerilor din Oltenia a avut de fiecare dată ecoul cuvenit în viaţa noilor generaţii de credincioşi.
„Educaţia creştină a tinerilor în şcoală şi societate”
Anul trecut, prin bunăvoinţa unor oameni de suflet din comuna gorjeană Turburea, judeţul Gorj, întâlnirea s-a desfăşurat lângă Castelul Roşianu din localitatea Poiana. Succesul a fost imediat, date fiind frumuseţea naturală a zonei, dialogul şi experienţa liturgică de care s-au bucurat cei prezenţi. Experienţa va fi „reeditată“ anul acesta, în ziua de 28 mai. Programul va începe cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, ce va fi săvârşită de IPS Părinte Irineu la altarul bisericii din localitate. După slujbă, cei peste 150 de tineri, reprezentând mai multe parohii şi grupuri de cateheză din Oltenia, vor merge în procesiune împreună cu Părintele Mitropolit până pe pajiştea de la poalele castelului, unde sunt programate activităţile. Aici, după tradiţionala agapă frăţească, participanţii vor asculta cuvântul de binecuvântare al IPS Părinte Mitropolit Irineu, rânduit cu tema „Educaţia creştină a tinerilor în şcoală şi societate”. După prânz, tinerii vor fi împărţiţi în şase grupuri de lucru, fiecare sub coordonarea unui preot. În cadrul grupului de lucru, tinerii vor disemina tema întâlnirii, urmând ca la finele întâlnirii să prezinte în plen concluziile trase. Programul de lucru va fi presărat de câteva momente artistice, asigurate de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, de ansambul folcloric al tinerilor din Târgu Cărbuneşti şi de alţi invitaţi la activitate.
Invitaţi special la eveniment vor fi diaconul Ovidiu Cuncea, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi prof. Silvia Cârţu, preşedinta Asociaţiei „Părinţi pentru copii - Oltenia”.