„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
IPS Părinte Irineu la ceas aniversar
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împlineşte astăzi 59 de ani de viaţă. O vârstă binecuvântată de Dumnezeu, împodobită cu multe daruri duhovniceşti, aşezate în slujba Sfintei noastre Biserici Ortodoxe.
Ziua de 16 noiembrie reînvie în mintea şi inima poporului celui binecredincios din Oltenia, clerici şi credincioşi deopotrivă, imaginea părintească a Părintelui nostru Mitropolit Irineu, rânduit de Mântuitorul Hristos ca Arhipăstor în scaunul vlădicesc de la Craiova. Înaltpreasfinţia Sa sărbătoreşte astăzi 59 de ani de la clipa când Dumnezeu l-a rânduit să vină pe lume pentru a împodobi lucrarea Mâinilor Sale. Nu puţin lucru este astfel aducerea aminte de Părintele nostru, cel care în tot ceasul, „cu timp şi fără timp”, veghează şi slujeşte neobosit la bunul mers al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei.
IPS Părinte Mitropolit Irineu Popa s-a născut la data de 16 noiembrie 1957, în localitatea Perişani, judeţul Vâlcea. La Taina Sfântului Botez a primit numele Ioan. În sânul familiei, IPS Părinte Irineu a dobândit o frumoasă educaţie creştină, îndreptată îndeosebi spre slujirea lui Dumnezeu. Aşa se facă că în anul 1974 a bătut la poarta Mănăstirii Frăsinei, unde a pus început bun în slujirea călugărească. În anul 1975 s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. În perioada 1981-1985 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar de la Bucureşti. La finele programului de studiu a susţinut teza de licenţă cu titlul „Cunoaşterea lui Dumnezeu şi ideea de epectază la Sfântul Grigorie de Nyssa”. După facultate a îmbrăcat haina monahală, fiind afierosit cu numele Irineu. A urmat hirotonia întru ierodiacon (1985) şi ieromonah (1986).
Periplul educativ şi didactic
În anul 1985 a fost admis la Şcoala doctorală a Institutului Teologic din Bucureşti, unde a studiat patrologia. Tema lucrării a fost „Politica religioasă a împăratului Iustinian”, sub coordonarea pr. prof. dr. Ştefan Alexe. În perioada 1986-1987 a urmat cursuri de limbă şi literatură franceză în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Grenoble, continuându-şi studiile doctorale în specialitatea teologie dogmatică la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge” din Paris (1987-1990). În urma susţinerii tezei cu titlul „La Personne et la communion des personnes dans la theologie de Saint Basile le Grand”, elaborată sub coordonarea ştiinţifică a pr. prof. dr. Boris Bobrinskoy, a obţinut titlul de doctor în teologie, cu calificativul „magna cum laude”. Programul de cercetare a fost îmbogăţit cu numeroase cursuri şi specializări, din care a cules o bogată experienţă didactică pe care a aşezat-o mai apoi cu toată dăruirea în folosul studenţilor. Astfel, între anii 1990 şi 1991 îl găsim predând istoria Bisericii Universale la Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris. Din 1991 a venit la Facultatea de Teologie din Craiova, specializându-se în disciplina teologie dogmatică. Din bogata experienţă didactică pe care o are fac parte şi anii de profesorat la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu, unde a predat teologie morală între 1999 şi 2001.
Între anii 2002 şi 2005, IPS Părinte Irineu a urmat cursurile doctorale din cadrul Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Craiova. În 2005 a primit titlul de doctor în drept civil, cu calificativul „magna cum laude”, prezentând teza cu titlul „Raportul dintre preceptele morale creştine şi normele juridice”, coordonată acad. prof. dr. Ion Dogaru.
Rânduit în slujirea arhierească
La 6 septembrie 1991, Părintele nostru Irineu a fost rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, cu titulatura „Slătineanul”. A fost învestit Episcop prin Decretul nr. 77 din 6 septembrie 1991 al Preşedintelui României. Slujba de hirotonie întru arhiereu a avut loc la data de 6 octombrie 1991. După douăzeci de ani de osteneală în această slujire, PS Părinte Irineu Slătineanul a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la data 8 iulie 2008, în scaunul de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Ceremonia de instalare în scaunul vlădicesc de la Craiova a avut loc la data de 27 iulie 2008, în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.
O bogată lucrare scrisă
Bogata activitate didactică şi misionar-pastorală pe care Părintele Mitropolit Irineu a desfăşurat-o până în prezent se completează printr-o monumentală lucrare editorial-ştiinţifică. A publicat în acest sens numeroase studii, articole şi cărţi, în mare parte închinate disciplinei teologie dogmatică. Rămân de referinţă următoarele titluri: „Iisus este Acelaşi, ieri şi azi şi în veac”, un laborios tratat de hristologie, publicat la Editura Mitropolia Olteniei, „Experienţe mistice la Părinţii Orientali”, vol. I-II, „Iconomia plinirii vremilor în Iisus Hristos”, lucrări publicate la aceeaşi editură, „La Personne et la communion des personnes dans la théologie de Saint Basile le Grand”, lucrare prefaţată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi publicată anul acesta la Editura BASILICA a Patriarhiei Române.
Din 22 noiembrie 2010, Părintele Mitropolit Irineu activează ca membru de onoare al Academiei Române.
La ceas aniversar, rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l păzească în pace, sănătos şi îndelungat în zile pe Arhipăstorul nostru, totdeauna drept învăţând cuvântul adevărului dumnezeiesc!
Să ne trăiţi întru mulţi ani, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit!