„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Lângă teiul ‘nalt și sfânt”
Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului a găzduit luni, 15 iunie, reuniunea cultural-spirituală și artistică „Lângă teiul ‘nalt și sfânt”, dedicată împlinirii a 126 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui poet naţional Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889). Evenimentul a fost marcat de prezenţa mai multor oameni de cultură din municipiu, precum şi distinşi invitaţi din ţară.
În debutul evenimentului, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” a avut loc slujba de pomenire în memoria marelui poet, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Răspunsurile la strană au fost date de corul psaltic al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. La slujbă au participat numeroase oficialități și personalități culturale din județul Vâlcea. Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie a rostit un cuvânt omagial, accentuând misiunea generației actuale de a se întoarce spre valorile autentice ale culturii și spiritualității neamului românesc. „Iubindu-l pe Eminescu fără a-i citi opera, fără a încerca să-i înțelegi scriitura, este totuna cu a nu-l cinsti. Misiunea noastră a celor de astăzi este aceea de a-l face tot mai cunoscut pe Eminescu, de a face generația actuală să se întoarcă la valorile adevărate ale culturii românești, care au ținut și au crescut neamul acesta”, a precizat IPS Părinte.
Moment artistic în cinstea poetului
După slujba de pomenire, toți cei prezenți au mers în locul special amenajat pe platoul din incinta Centrului eparhial, unde în urmă cu un an, tot la inițiativa IPS Părinte Varsanufie, în cinstea poetului Mihai Eminescu, a fost plantat un tei. Aici s-a desfășurat reuniunea cultural-spirituală și artistică „Lângă teiul ‘nalt și sfânt”, organizată de Arhiepiscopia Râmnicului și Forumul Cultural al Râmnicului. Moderatorul reuniunii a fost conf. univ. dr. Ioan St. Lazăr, preşedintele executiv al Fundaţiei culturale „Sfântul Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea. În calitate de organizator, prof. univ. dr. Alexandru Popescu Mihăești, președintele executiv al Forumului Cultural, a deschis seria de cuvinte omagiale. A urmat prof. dr. Ion Soare, care a prezentat prima ediție râmniceană din operele lui Mihai Eminescu, „Mihai Eminescu. Scrieri esențiale”. În continuare, momentul artistic „Ofranda poeților vâlceni” a încântat sufletele celor prezenți, mai mulți poeți vâlceni rostind texte și poezii din opera lui Mihai Eminescu. Au rostit versuri mai mulți membri ai Uniunii Scriitorilor: George Achim, Ilie Gorjan, Ioan St. Lazăr, Doru Moțoc, Elisabeta Novac, Ilorian Păunoiu, Felix Sima și George Voica. Au dat viață unor texte eminesciene și actorii Lidia Stratulat și Cristian Alexandrescu, de la Teatrul de Stat „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. În încheiere, pe acorduri de vioară, oficialitățile locale, personalitățile culturii vâlcene, preoții și credincioșii râmniceni prezenți la eveniment au ascultat câteva romanțe pe versuri de Mihai Eminescu, în interpretarea lui Gheorghe Cărbunescu.
Iubitor de Biserică și iubit de Biserică, Mihai Eminescu a fost şi rămâne modelul românului dornic de cunoaştere şi, în acelaşi timp, fidel şi păstrător al identităţii sale.