„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Lectură de vacanţă pentru copiii de la „Aripi de lumină”
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova a găzduit săptămâna trecută cea de-a doua întâlnire educativă în cadrul activităţii „Clubul de lectură”. Au participat elevi de la Centrul pentru copii „Aripi de lumină” Craiova, coordonat de Arhiepiscopia Craiovei. Tema de lectură și dezbatere a gravitat în jurul basmelor orientale. Dimensiunea lor morală, valoarea practică a exemplelor și concluziile desprinse din pasajele redate și, de asemenea, înșiruirea, pe alocuri fantastică, întâmplărilor și coloritul personajelor supranaturale au fost doar câteva dintre secretele care explică interesul și entuziasmul elevilor. Fragmentele selectate de Maria Cristina Gelep din colecția de basme arabe „Noaptea neînfricaților” au fost îndelung comentate și s-a încercat, potrivit voluntarului bibliotecii, realizarea unei comparații între basmele românești și basmele provenite din universul arab.