„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Liturghie arhierească în ctitoria Fraţilor Buzeşti
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul Bisericii „Sfinţii Arhangheli” din Craiova. Sfântul locaş, încărcat de o istorie aparte, a fost ctitorit de Fraţii Buzeşti şi restaurat prin contribuţia familiei Vorvoreanu, ctitorii Palatului Mitropolitan.
La primele ore ale dimineții, în strana bisericii s-a citit Acatistul Sfinților Arhangheli, iar la venirea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu, după închinarea arhierească la sfintele icoane, s-a dat binecuvântarea mare pentru începerea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. În predica de la sfârșitul slujbei, IPS Părinte Irineu a ținut un cuvânt de învățătură cu privire la rolul cetelor cerești în iconomia mântuirii neamului omenesc. Amintind de pasaje din Sfânta Scriptură, credincioșii au putut înțelege rolul important pe care l-au avut și îl au Sfinții Arhangheli în viața oamenilor. Sfinții Arhangheli, asemenea îngerilor noștri păzitori, sunt făpturi create de Dumnezeu, cu putere gânditoare, ființe duhovnicești, care trăiesc în imediata apropiere de Scaunul Sfintei Treimi și care se împărtășesc de slava cerească. Cu alte cuvinte, „Sfântul Arhanghel Mihail este apărătorul și conducătorul oștilor cerești, cel care întotdeauna ne ia apărarea împotriva vrăjmașilor demoni. El este cel care biruiește întotdeauna pe potrivnicii noștri, mijlocitorul înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele noastre. De asemenea, Sfântul Arhanghel Gavriil este ocrotitorul nostru și cel căruia Dumnezeu i-a încredințat vestea cea bună a mântuirii neamului nostru. El este acela care vine înaintea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și îi vestește că va naște pe Mântuitorul lumii”.
În continuare, Mitropolitul Irineu a vorbit despre cinstirea îngerului păzitor. Fiecare creștin botezat primește un înger al său păzitor, care mijlocește pentru sufletul nostru. Îngerul păzitor este cel care ne deschide ușa din Împărăția lui Dumnezeu. La judecata din urmă, vom avea nevoie de mărturia bună a îngerilor. „Îngerii păzitori ai noștri sunt cei care scriu în Cartea Vieții faptele noastre și ne scriu pe noi înșine înaintea lui Dumnezeu, bine știind că îngerii vor da mărturie despre noi înaintea Tatălui ceresc la înfricoșata judecată. Ei vor vorbi despre noi și ne vor prezenta înaintea lui Dumnezeu ca pe niște slujitori și iubitori de Dumnezeu care și-au îndeplinit responsabilitățile sufletești și trupești.”
Pentru că biserica parohială este închinată Sfinților Arhangheli, IPS Irineu i-a îndemnat pe credincioșii din această comunitate să poarte mereu în rugăciune pe acești apărători împotriva vrăjmașului. „Ori de câte ori ne cuprinde frica sau teama, avem slăbiciune și neputință, și rugăm pe Sfinții Arhangheli, aceștia vin în ajutorul nostru și ne apără, pentru că puterea lor este ca un scut, ca o pavăză care risipește săgețile înveninate ale diavolului și care îl alungă efectiv de la viața noastră, din apropierea sufletului nostru și ca niște frați sfătuitori și ajutători ai noștri ne poartă de mână spre calea Împărăției lui Dumnezeu”, a mai arătat Mitropolitul Olteniei.
La zi de mare praznic, pentru activitatea bisericească deosebită, părintele paroh Daniel Narcis Mucică a primit rangul de iconom stavrofor, alături de îndemnurile părintești pentru a continua această lucrare de înfrumusețare a bisericii parohiale, dar mai ales pentru a fi aproape de sufletele credincioșilor care trec pragul acestei sfinte biserici închinate Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din orașul Craiova.