„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Liturghie arhierească la Biserica „Sfântul Andrei” din Râmnic
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit cu agheasmă duminică, 9 decembrie, noua Biserică „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Râmnicu-Vâlcea. În cuvântul de învățătură a tâlcuit Evanghelia zilei. „Mântuitorul o tămăduiește pe femeia gârbovă care, după o suferință de optsprezece ani în care nu a putut să vadă fața nimănui, primește binecuvântarea ca, în momentul în care își ridică privirea spre cer, să-L vadă și să-L cunoască pe Dumnezeu. De optsprezece ani pătimea smerită, fără să cârtească, în îndelungă răbdare și, deși trupul îi era gârbov, sufletul se înălța în rugăciune către Dumnezeu, pe Care Îl și preamărește în momentul vindecării sale. Evanghelia de astăzi ne arată cât de mare este mila lui Dumnezeu, însă ne arată că trebuie să vindecăm întâi sufletul și apoi trupul. De multe ori, bolile trupești sunt consecința bolilor noastre sufletești”, a spus IPS Părinte Varsanufie.
Chiriarhul Râmnicului a vorbit și despre cunoașterea Mântuitorului Hristos de către Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul noului locaș de cult. „După ce L-a cunoscut pe Dumnezeu, Sfântul Apostol Andrei a propovăduit învățătura creștină poporului nostru, iar credința a fost păstrată, mărturisită și apărată pe aceste meleaguri”. Reliefând misiunea duhovnicească, culturală, misionară și social-filantropică a sfinților, ierarhilor și preoților, Părintele Arhiepiscop a subliniat necesitatea cinstirii acestora, făcând cunoscut și faptul că în duminica aceasta a fost hirotonit stră-strănepotul Patriarhului Justinian Marina, care va sluji în satul natal al celui de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.