„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Liturghie arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnic
Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Kyrenia și Exarh de Lapithos și Karavas, a slujit duminică, 18 noiembrie, în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Ierarhul se află în vizită în eparhie la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, zilele trecute participând la manifestările duhovnicești și culturale prilejuite de sărbătorirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul. Din sobor au făcut parte părinții consilieri, părinții profesori de la Seminarul Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae” și părinții slujitori ai catedralei. În cuvântul de învățătură adresat la finalul Sfintei Liturghii a primei duminici din Postul Nașterii Domnului, Înaltpreasfinția Sa a arătat că „pericopa evanghelică este răspunsul pe care Domnul Iisus Hristos îl dă pentru doi frați care Îl întrebaseră cum își pot împărți moștenirea primită. Mântuitorul le-a spus Pilda bogatului neînțelept, în care le arată că nu trebuie să fim stăpâniți de lăcomie, pentru că viața omului nu depinde doar de bunurile materiale. Nu trebuie să devenim robi ai acestor bunuri, ci, din contră, trebuie să devenim iconomi ai darului lui Dumnezeu. Nimeni nu va lua cu el bunuri materiale în această călătorie spre veșnicie, lucru care se petrece atunci când vine moartea. Noi, creștinii, în biserică suntem învățați cum să abordăm acest fapt al morții, pentru că Sfântul Apostol Pavel ne învață că nu trebuie să fim precum cei care nu au nădejde. Amintirea morții, însă, trebuie să lucreze asupra noastră în mod pozitiv. Trebuie să dea un sens pozitiv vieții noastre. Care este acest sens în viețile noastre? Mai întâi de toate, să nu ne temem de moarte! Nu se cuvine să o exilăm în viața noastră, să o înlăturăm prin grija prea mare pentru lucrurile materiale. Fiecare clipă a vieții noastre trebuie să cuprindă în ea sensul vieții. Fiecare faptă a noastră trebuie să cuprindă grija pe care o avem față de aproapele nostru, față de semenul nostru, față de cel care este străin lângă noi, pentru că fiecare poartă chipul lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă că trebuie să răs-cumpărăm vremea, pentru că zilele sunt puține.
Cum răscumpărăm acest timp al vieții noastre? Răspunsul ni-l oferă Biserica, care învață că timpul Domnului se împlinește acum. Așadar, fiecare faptă a noastră, fiecare respirație să fie în Duhul Sfânt și să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să locuiască în inimile noastre, în mintea noastră, în sufletele noastre”, i-a îndemnat Înaltpreasfinția Sa pe preoții și credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie.