„În vremea aceea a venit Iisus de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în
Liturghie arhierească la Parohia Harşu din Craiova
Astăzi, 10 februarie, de praznicul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii „Sfântul Haralambie”-Harşu din Craiova, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Biserica Parohiei Harşu este cunoscută după numele ctitorului ei, care a ridicat-o în perioada 1802-1806. De atunci, sfântul locaş a suferit mai multe reparaţii şi renovări, ultima fiind încheiată în 2008, la 7 septembrie, când biserica a fost resfinţită de IPS Părinte Mitropolit Irineu.



.jpg)