Liturghie arhierească pe muntele Godeanu

Vineri, 15 iulie, credincioşii mehedinţeni din satul Godeanu prăznuiesc Ciumarca, o sărbătoare instituită de însuşi Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, ocrotitorul Eparhiei Severinului și Strehaiei. Programul manifestărilor va începe la ora 8.30 cu Sfânta Liturghie, ce va fi săvârşită pe dealul Chiciora de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.

Rugăciunile pentru ocrotirea de ciumă, împământenite în zona de munte a judeţului Mehedinţi, se concretizează an de an printr-o sărbătoare cu totul aparte. Ciumarca, aşa cum i se spune din tradiţie, este praznicul care adună pe muntele Godeanu sute de rugători, care participă cu tot sufletul la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Anul acesta, această sărbătoare, rânduită în ziua de vineri, 15 iulie, va fi încununată de tradiţionala Slujbă Euharistică, săvârşită în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, pe cea mai înaltă colină din împrejurimi. Urmează să răspundă la invitaţia Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, următorii arhierei ai Sfântului Sinod al BOR: Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria. Răspunsurile stranei vor fi date de către cele două grupuri psaltice ale Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin. Credincioşii care doresc să participe la acest eveniment o pot face adresându-se preoţilor de la parohii, care organizează pelerinaje la această zi de sărbătoare. Cunoscută şi sub numele de „moartea neagră~, ciuma a fost una dintre cele mai violente pandemii din istoria omenirii, despre care se crede că ar fi izbucnit în Asia, răspândindu-se în Europa după anul 1347, unde a creat mare panică. Cel mai probabil, ea a ajuns în zonă prin intermediul corăbiilor, care făceau comerţ intens în acea vreme. Scrierile veacului şi cercetările ulterioare arată că o treime din populaţia mondială a pierit de această molimă. Cu toate acestea, pe meleagurile noastre, numeroşi oameni au fost tămăduiţi prin lucrarea lui Dumnezeu şi mijlocirea Sfântului Nicodim de la Tismana. Potrivit tradiţiei, prin aceste locuri a trecut sfântul care, văzând suferinţa celor care erau bolnavi de ciumă, se ruga pentru ei, iar aceştia prin post şi rugăciune se vindecau. Sfântul Nicodim a rânduit pentru fiecare sat o zi de vineri în care să se săvârşească Sfânta Liturghie la intrarea în localitate şi apoi să se citească rugăciunile de îndepărtare a bolilor molipsitoare. Aşa se face că în fiecare sat din zona de munte a Mehedinţiului se sărbătoreşte Ciumarca, zi de rugăciune obştească, pentru ca Dumnezeu să îi ferească pe locuitori de toate bolile sufleteşti şi trupeşti. Cu acest prilej, fiii satelor se revăd şi se bucură. Deşi se consumă mâncăruri de post, Ciumarca a devenit pentru fiecare sat un al doilea hram, o a doua sărbătoare a localităţii respective.

Postire, rugăciune şi peregrinare

În timp ce majoritatea zilelor de prăznuire de peste an sunt aghiocentrice, având în mijloc imaginea unuia sau mai multor sfinţi, Ciumarca şi-a croit o altă cale către celebrarea religioasă. Actul constitutiv al sărbătorii locale îl reprezintă o minune de amploare, a cărei puternică impresie a reverberat şi a făcut posibilă transmiterea anamnetică a ei până în contemporaneitate. Credincioşii au simţit nevoia să îi confere şi un plus de legitimitate, poate tocmai de aceea ea este aşezată între alte două mari sărbători: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Pentru mehedinţeni, şi mai ales pentru localnici, sunt importante atât experierea sărbătorii la nivelul personal, al intimităţii şi profunzimii duhovniceşti, cât şi formele exterioare de manifestare a acesteia. Postirea şi, pentru cei care pot, ajunarea deplină se împletesc cu acel pelerinaj colectiv, de la baza dea­lului până pe cea mai înaltă culme.
Imaginea este de-a dreptul pitorească: soborul de feţe bisericeşti în straie negre şi sătenii îmbrăcaţi în portul tradiţional sau de ocazie străbat pedestru câţiva kilometri ai unui vechi drum de ţară, prin praful uscat al verii şi, adesea, printr-o căldură înăbuşitoare. Înaintea lor, o altă imagine dinamică, parcă desprinsă din cărţile veterotestamentare: o întreagă fanfară - aproximativ 20 de oameni, costumaţi la rându-le - pune în fiecare sunet şi în fiecare acord armonic câte un crâmpei din bucuria zilei de praznic. Trompetiştii (numiţi în zonă „gornişti~) dau de veste că poporul binecredincios al lui Dumnezeu şi-a adus aminte de binefacerile Sale şi a plecat să-L slăvească la loc înalt, după datorie, după putere, după evlavie. Totul devine o mărşăluire irenică. Între punctul de plecare şi cel de destinaţie timpul dobândeşte acele valenţe ale momentelor sacre. Este timp de reflecţie şi introspecţie, de rugăciune şi căinţă. (Arhid. Marian Gigină, Cătălin Cernătescu)